Farul speranței – Editorial

După ce a fost, timp de mai multe etape, lider în campionat, Farul Constanța a pierdut primul meci din sezon, 3-4 la Turnu Severin, cu Universitatea Craiova, dar partida merită o discuție mai amplă. Și asta nu neapărat pentru că Farul a avut 1-0 din minutul 2 și 3-1 în minutul 44, ci pentru că

Continue Reading →

Înainte de Islanda

Joi, până aproape de miezul nopții, aproape că vom ști despre ce e vorba în propoziție. Vom fi învins Islanda, atunci totul va fi bine și ne vom pregăti, toți ca unul și unul pentru toți, să-i ascundem lui Mirel Rădoi carnetul de antrenor, ca să nu și-l rupă, iar tricolorilor, ghetele, ca să nu

Continue Reading →

Un pod prea îndepărtat?

România a reușit să îndrepte un pic situația din grupa preliminară, cu aceste șapte puncte adunate din ultimele trei meciuri, și respiră deja alt aer, nu unul al marilor înălțimi, ca pe vremuri, nu e cazul încă, dar e mai bine acum decât era în primăvară. O serie (aproape) perfectă, care s-a dovedit cu atât

Continue Reading →