În La Liga mai e doar o etapă de disputat, 90 de minute, iar singura certitudine este că titlul va rămâne la Madrid. E drept, campioana în exercițiu, Real, are doar 25% șanse să-l păstreze, procentul e dat de capacitatea unei echipe aproape retrogradate, Valladolid, de a rezista, acasă, în fața lui Atletico. Poate e mult că am spus 25%, dar mie așa mi se pare, că “los colchoneros” au trei sferturi din șanse să cucerească, sâmbătă, 22 mai, pe Estadio Jose Zorilla, al unsprezecelea titlu din istorie.
Valladolid nu e complet lipsită de variante privind evitarea retrogradării, doar Eibar e deja căzută. Trupa patronată de cel mai mare atacant al tuturor timpurilor, Ronaldo, zis “Dințosul”, are însă nevoie de victorie în fața băieților lui El Cholo Simeone, iar Elche și Huesca, fiecare având cu două puncte în plus față de “La Pucela”, să piardă, jucând acasă fiecare, în fața lui Athletic Bilbao, respectiv a Valenciei. Nici bascii și nici “liliecii” neavând vreo necesitate de puncte. Greu pentru Valladolid, dacă nu cumva chiar imposibil. Dar sigur că anii în care Ronaldo și Zizou îmbrăcau tricoul blanco, luptând umăr lângă umăr pentru Liga Campionilor și nu numai, acei ani vor conta sâmbătă în determinarea celor de la Valladolid. Cineva spunea undeva, mi se pare că am citit asta în presa spaniolă, sper că nu mă înșel, că golul din minutul 90+4 cu Sevilla, acel 2-2 din urmă cu trei etape, șut Kroos și deviere aproape fără să vrea Hazard, s-ar putea să valoreze mai mult decât își pot închipui fanii Madridului. Sau ai lui Atletico. Într-un sens pentru primii, în cu totul altul pentru ceilalți…
Dar apropo de Zidane. Înaintea aceluiași meci cu Sevilla, în vestiar, marele antrenor francez, aproape tot atât de mare cât a fost ca jucător (sau mai mare?), i-a anunțat pe jucătorii săi că nu le va mai fi alături din sezonul viitor. Ciudată decizie, venită cum nu se poate mai prost, cu câteva zeci de minute înaintea unui meci crucial, încheiat, cum spuneam, 2-2, dar pe care, dacă l-ar fi câștigat, Realul ar fi fost azi 99,99% campioană!
Atletico tocmai risipise, cu o zi în urmă, întreg avantajul de 11 puncte față de “los merengues”, făcuse 0-0 la Barcelona. Zidane însă a procedat astfel în vestiarul de la Estadio “Alfredo di Stefano”, de la baza din zona Valdebebas, destul de aproape de Aeroportul Adolfo Suarez Madrid-Barajas. Ce frumos sună aceste nume, nu-i așa?
Dar anunțul lui Zizou nu a sunat bine pentru nimeni, nici pentru Benzema, conaționalul și fotbalistul lui favorit, nici pentru Modric, nici pentru Kroos, pentru nimeni. Cu ei, Zidane cucerise titlul anul trecut în La Liga, dar, mai ales, trei Ligi ale Campionilor consecutiv, în anii 2016, 2017, 2018. Învingând în prima dintre ele, la Milano, adversarul cu care își dispută acum titlul in Spania, Atletico, cu maxim noroc, după prelungiri și lovituri de departajare. Ultima a “plăpumarilor”, trimisă în bară de Juanfran, ultima a băieților lui, transformată de CR 7…
În 2017, triumf în finala de la Cardiff, 4-1 cu fosta sa echipă, Juventus Torino. Și ultima, în 2018, la Kiev, 3-1 cu Liverpool. Simeone, Max Allegri, Klopp, victimele.
Campion en-titre, cel mai bun fotbalist și cel mai bun antrenor al Madridului, cel puțin în ultimii 20 de ani, a ales să plece de această manieră. Se spune că va fi iar în casa Agnelli. La Juve. Dacă Juve va prinde un loc de Champions League, tot mai puțin probabil, deși Atalanta ar putea învinge pe AC Milan, acum, la spartul târgului…
Ori poate Zizou își va lua un an sabatic, precum marele lui rival Pep Guardiola, când catalanul a părăsit Barcelona, cine știe!? Dar de ce o fi făcut ACUM acest anunț…
Oricum ar fi gândit acest pas, Zizou merită aplauze la despărțire, că va fi campion încă o dată sâmbătă sau nu. El va avea de ales, când va fi să aleagă.
Madridul lui Florentino Perez, nu prea. Poate Raul, de la filiala Castilla. Poate Allegri, de care tot am amintit. Și cam atât. Madridul fără Zidane nu va mai fi la fel, mai ales că don Florentino a mai încercat fără ZZ Top și nu a ținut, semn că personalitatea francezului  e uriașă. Sigur, viața merge mai departe și pentru unul, și pentru altul. Dar nu toți oamenii sunt de neînlocuit. Se pare că Zidane intră în categoria rară a celor pentru care de la margine nu vine nimeni la schimbare. Nimeni de valoarea lui. Și cu norocul lui.