În week-end s-au jucat cinci din cele șapte meciuri ale Etapei a doua din Liga 1, iar Steaua și Dinamo au obținut ambele victorii.
Steaua nu a avut un meci ușor cu Viitorul, duminică seară. Echipa lui Laurențiu Reghecampf a câștigat cu 3-1 pe terenul grupării conduse de Gică Hagi. A fost a zecea victorie din cele 11 meciuri directe.
Bucureștenii au deschis scorul prin Tudorie, în minutul 29, dar gazdele au marcat trei minute mai târziu prin Marin, golul acestuia fiind anulat pentru un fault în atac.
Viitorul a egalat în cele din urmă la finalul reprizei, un șut al lui Chițu trimis frumos, fără șanse pentru portarul Stelei, Cojocaru.
Elevii lui Hagi au încercat să obțină victoria și au avut două bare la începutul reprizei secunde, numai că în minutul 62 Steaua a marcat prin Popa, iar tot steliștii aveau să înscrie pentru 3-1 prin Stanciu spre finalul jocului.
Sâmbătă seară, Dinamo a învins-o mai greu decât se putea anticipa pe ACS Poli Timișoara, scor 2-1.
Rotariu a reușit o dublă în prima repriză, în fața unei echipe a Timișoarei care aflase joi seară că va evolua în Liga 1 în locul Rapidului.
Pornită cu 14 puncte în minus în actuala ediție de campionat, Timișoara a marcat prin Scutaru în minutul 49 și a fost la un pas de egalare câteva minute mai târziu, opunându-se portarul roș-albilor, Brănescu.
Dinamo a fost aproape de un gol care să îi aducă linștea, dar șutul lui Palic a lovit bara în minutul 76.
Elevii lui Andone au câștigat încă trei puncte, după victorie cu Astra din prima etapă, și se află pe primul loc în campionat.
Pariază pe Liga 1
Rezultatele etapei
Vineri, 29 iulie
CSMS Iasi Gaz Metan Medias 3-1
Sambata, 30 iulie
Botosani – CFR Cluj 3-1
Dinamo Bucuresti – ACS Poli Timisoara 2-1
Duminica, 31 iulie
Pandurii – Astra Giurgiu 0-0
Viitorul Constanta – Steaua Bucuresti 1-3