Nu pot spune, ca mulți dintre noi, că am ținut de mic cu Real Madrid. Dacă aș fi un pic arogant, dar nu sunt, aș spune că țin cu cea mai puternică echipă din lume de când sunt mare. De foarte mic însă am ținut și țin cu Steagu Roșu Brașov, dar aici e o altă poveste, asupra căreia promit să revin cu o altă ocazie, cât mai repede.
Real Madrid, deci. Numele, felul în care sună, albul regal și culoarea mov, încă și mai regală, stilul în care și-a cucerit marile și copleșitoarele triumfuri, stadionul Santiago Bernabeu, pe care am fost de atâtea ori, colosal, dar, mai ales, fotbaliștii uriași care i-au construit măreția, toate acestea m-au făcut, pe viață, suporterul “Los Merengues”.
Marți, 6 aprilie, Real Madrid a învins cu 3-1, în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, pe FC Liverpool, în partida tur. Cu același scor se sfârșise și finala din 2018, de la Kiev, dintre aceleași mari echipe care au scris istoria fotbalului mai apăsat decât toate câte au fost în această carte concepută în timpul vieții noastre.Altfel, un meci între locul trei din La Liga și locul șapte din Premier League, ceea ce spune multe despre adevărata forță a acestui turnir, un șoc pe teren, dar și unul mediatic, dacă nu cumva chiar unul istoric, ținând cont de argumentele pe care tocmai le-am invocat mai sus.
“El mejor club del mundo”, Real Madrid, lasă la vedere, de mai bine de o sută de ani, în astfel de meciuri, o imagine de cetate grandioasă care nu poate fi cucerită și nu poate fi învinsă, chiar dacă pierde. E un paradox aici pe care cel mai mare club din lume, conform palmaresului, trofeelor, statisticii și legendei, nu are nevoie să-l explice nimănui. Dacă va câștiga și această ediție a Ligii Campionilor, lumea întreagă, mass-media, galeriile și oamenii din lojă deopotrivă, prieteni, admiratori, dar și adversari, vor spune ceea ce au mai spus: “the Champions” e o competiție inventată pentru “los blancos”. Și că în ziua de 6 martie 1902, când, în capitala Spaniei, s-a înființat acest club, ursitoarele care au asistat la ședința de constituire aveau asupra lor întreaga cantitate de glorie și noroc destinată fotbalului pentru o sută de ani și mai bine.
O singură echipă încearcă să conteste acest destin. E tot din Spania și are această putere, părând condamnată să ducă lupta “cu cel mai mare” din postura de “cea mai bună”! Cel mai mare club, Madridul, și cea mai bună echipă, pe numele ei Barcelona…
Confruntarea lor titanică, orgoliile care o generează și o susțin, sumele incredibile, dar, vai, atât de reale, investite în această detonare de valori în acțiune, poartă numele de “El Clasico”. Este și cel mai important meci din emisfera nordică a Planetei, lăsând-o pe cea sudică prizonieră a altui meci cât un seism magic, “El Superclasico”, derby-ul Argentinei dintre Club Atletico Boca Juniors și Club Atletico River Plate, care aruncă poate cel mai pasionant oraș al lumii, Buenos Aires, într-o spirală a iubirii fără egal…
El Clasico însă are programat chiar în acest “fin de la semana” un nou episod, la Madrid. Miza e titlul de campioană, care se îndepărtează de Atletico și se va duce fie către Messi, fie către Toni Kroos. Eu țin cu cel mai mare club din lume. Dar, în fața unei singure echipe din lume, această titulatură nu e de ajuns pentru victorie: Barcelona.