INFOGRAFIC: Leverkusen, campioana golurilor marcate după minutul 90

Fără doar și poate, echipa germană Bayer Leverkusen este revelația sezonului în întreg fotbalul european. Pe lângă titlul obținut în premieră în Bundesliga, Leverkusen s-a calificat într-o nouă finală europeană după 22 de ani și va disputa ultimul act în Cupa Germaniei, având astfel șansa unei triple istorice.

Pentru prima dată în istoria primei ligi din Germania o echipă a încheiat sezonul fără înfrângere, iar aceasta este Bayer Leverkusen.

O formație care a ajuns astfel la o serie impresionantă de 51 de meciuri consecutive fără eșec în toate competițiile, stabilind astfel un nou record la nivelul fotbalul european.

Leverkusen a încheiat sezonul din Bundesliga cu 28 de victorii în cont și doar șase remize.

Interesant este că de-a lungul sezonului aflat pe final cei de la Leverkusen au marcat nu mai puțin de 12 goluri după minutul 90 în meciurile disputate în campionat și cupele europene.

Astfel, pe lângă extraordinara mobilizare din acest sezon la Leverkusen putem vorbi și despre o doză însemnată de șansă fără de care nicio mare echipă nu a reușit să îmbrățișeze marea performanță.

În drumul spre finala Ligii Europa pe care o va disputa, miercuri, 22 mai, Leverkusen a trecut prin mari emoții în dubla cu azerii de la Qarabag în optimile de finală.  Condusă cu 2-0 în meciul tur de la Baku, Leverkusen a smuls in extremi remiza printr-un gol marcat de Patrick Schick în minutul 90+2. La returul de pe teren propriu Leverkusen a revenit din nou de la 0-2, același Patrick Schick jucând rolul eroului prin golurile marcate în minutele 90+3 și 90+7, goluri care au adus calificarea în sferturile de finală.

Două meciuri care pe Betano au adus bilete câștigătoare pentru cei care au mizat pe piețele victorie gazde sau oaspeți cu oferta de pariere ”Avans de 2 goluri”.

Calificarea celor de la Leverkusen în finala Ligii Europa a fost una cu mari emoții, echipa germană obținând in extremis remiza (2-2) în returul de pe teren propriu cu AS Roma, egal adus de golul lui Josip Stanisic în minutul 90+7.

De altfel, patru din cele 12 goluri după epuizarea timpului regulamentar au fost marcate în minutul 90+7, alte trei în minutul 90+4, respectiv minutul 90+1 și câte unul în minutele 90+2 și 90+3.

Pentru Leverkusen finala pe care o va disputa contra celor de la Atalanta în Liga Europa este a treia din istorie, după câștigarea Cupei UEFA în 1988 și înfrângerea din Liga Campionilor în 2002.

Pe Betano, Leverkusen pornește ca favorită la câștigarea finalei cu Atalanta, echipa germană având o cotă de 1.87 la victorie.

Ambele echipe au marcat în cinci din ultimele șapte meciuri europene disputate de Leverkusen.

Atalanta a înscris 22 de goluri în 11 din cele 12 meciuri în Liga Europa sezonul acesta.

Gianluca Scamacca a găsit poarta de șase ori în șapte meciuri europene, punctând în fiecare dintre meciurile disputate de Atalanta pe teren străin în faza eliminatorie din Liga Europa, cu Sporting, Liverpool și Marseille.

Cu opțiunea Bet Builder activată din partea dreapta sus a ecranului pot fi plasate mai multe pariuri din meciul Atalanta – Leverkusen de miercuri seara, ora 22:00, pentru o cotă cât mai bună pe același bilet.

Ce este Bet Builder?

Pe Betano, cu Bet Builder activat, toate pariurile preferate pot fi plasate pe același bilet, dintr-un meci sau din mai multe meciuri, pentru o singură cotă, după cum vom vedea în continuare.

Cu opțiunea de pariere Bet Builder pot fi combinate mai multe pariuri din același meci, minimum două și maximum zece, sau din mai multe meciuri, pe același bilet de pariere. Astfel se obține o cotă mai mare cu pariuri din același meci. Pentru a paria cu Bet Builder trebuie bifat butonul Bet Builder din partea dreapta sus a ecranului în interiorul meciului dorit, iar când acesta s-a făcut albastru se trece la alegerea pariurilor.

Cu Bet Builder, pe Betano, se pot face peste 500 de combinații pe un singur meci.