dan petrescu

Dan Petrescu luptă pentru petrodolari în Cupa Președinteului

Dan Petrescu, antrenorul lui Al Nasr, joacă joi seară în sferturile de finală din Cupa Președinteului, competiție din Emiratele Arabe Unite.

Zona arabă este una dintre cele mai slabe din lume atunci când vine vorba de fotbal, fiind descrisă de tehnicienii din România sub valoarea Ligii 2 de la noi. Totuși, antrenori din țara noastră se luptă pentru bani și glorie în Cupa Președintelui.

În această competiție doar Dan Petrescu a rămas să mențină renumele României mai departe, după ce Cosmin Olăroiu (Al Ahli) a fost eliminat.

„Bursucul” se află la prima experiență în Emiratele Arabe Unite, un loc în care conaționalul Olăroiu s-a acoperit de glorie și a câștigat patru titluri în campionat. Oli nu are în palmares Cupa Președintelui, iar Dan Petrescu dorește să bifeze acest trofeu la primul său sezon în Emirate.

Petrescu o antrenează pe Al Nasr și s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Președintelui. Aici o va întâlni, într-o singură manșă eliminatorie, pe Al Ain (joi, ora 18:00). Al Ain este chiar echipa care l-a eliminat pe Olăroiu în optimile de finală, în prelungiri, și fosta echipă la care Oli a câștigat două titluri și o Supercupă în Emirate.

Așadar, Petrescu nu va avea o misiune simplă cu Al Nasr contra lui Al Ain, grupare antrenată de croatul Zlatko Dalic. De altfel, toate echipele ajunse în „sferturile” Cupei Președintelui sunt antrenate de tehnicieni străini.

Al Nasr pornește cu șansa a doua diseară și are pe Betano.com o cotă de 4,45 la victorie. Dan Petrescu a pierdut un singur meci în luna decembrie, în campionat, contra celor de la Hatta (acolo unde joacă românul Ropotan), în rest câștigând cu Baniyas, Al-Jazira și Emirates, alături de un rezultat de egalitate cu Kalba.

Leave a Reply