Uite cum s-au făcut 13 ani de când eram colegi. Văzându-te încă în activitate, mă simt încă tânăr . Cât ți-ai propus să joci?

Într-adevăr, când spui că au trecut 13 ani sună foarte mult, dar am un sentiment, parcă anul trecut a fost asta. Ce rapid zboară timpul, mai ales în profesia noastră la fotbaliști! Îmi amintesc des și cu drag perioada când am fost colegi la Ceahlăul Piatra Neamț. A fost o perioadă frumoasă a carierei mele, unde eu m-am călit, m-am format și am învățat foarte multe ca fotbalist. Și am avut onoarea să împart același vestiar și să joc cu Narcis Raducan, Adrian Iencsi, Constantin Schumacher, Cosmin Bărcăuan, Vasilică Cristocea, Marius Croitoru și mulți alți fotbaliști și profesioniști adevărați la care curge fotbalul prin vene. O demonstrează că majoritatea au rămas în fenomen, fiindcă într-adevăr iubesc și trăiesc fotbalul! Și eu prea tare iubesc fotbalul și-mi doresc să mai primesc plăcere de la el. Cât o sa văd că fac față și pot ajuta echipa. Fizic mă simt foarte bine și moral la fel. Încă nu am reușit să obosesc de la fotbal, eu cred că acesta este un factor important pentru longevitatea de a mai rămâne jucător.

Cum ai găsit fotbalul din Rusia față de cel românesc?

A juca în Rusia cred ca a fost o dorință sau chiar un vis de mic, fiindcă aveam prieteni care jucau acolo și urmăream mereu campionatul lor. Și după povestirile lor îmi doream mult să ajung și eu acolo. Și am avut norocul să primesc o ofertă să mă transfer de la Ceahlăul la Spartak Nalchik în Premier Liga, apoi la FC Sibiri Novosibirsk. În Rusia am găsit un campionat puternic în care era tot nou pentru mine. Atât în România, cât și în Rusia, sunt campionate interesante cu specificul lor. Dacă fac o comparație cred că în Rusia fotbalul e mult mai agresiv, le place “să bage osul” la bătaie atât în campionat cât și la antrenamente. Foarte des la antrenament erau ciocniri dure cu capete sau nasuri sparte. Asta era ceva normal. O experiență cu foarte multe amintiri frumoase am avut în cei 9 ani petrecuți în Rusia. Dar remarc să spun că și în Romania atunci era mult mai puternic campionatul și valoarea jucătorilor care erau, în comparație cu acum. Cu părere de rău, au disparut multe echipe cu istorii frumoase din prima ligă a României și campionatul de astăzi a ajuns mult mai sărac fără ele.

Ce mai fac foștii noștri colegi moldoveni de la Ceahlăul, Frunză și Golban?

Prietenii noștri sunt bine, au rămas și ei aproape de fotbal. Alexandru Golban a fost ales recent președintele Asociației de Futsal a Moldovei. Viorel Frunză este antrenor în Letonia la FC Ventspils. Când ne întâlnim ne amintim și de perioada pe care am petrecut-o împreună la Ceahlăul. Chiar ultima dată, când am fost împreună la un suc cu ei, discutam despre foștii colegi de la Ceahlăul, cine și pe unde este fiecare sau ce ocupație au, inclusiv despre Narcis Răducan.

Ai strâns foarte multe selecții la echipa națională. Care a fost meciul de neuitat pentru Moldova?

Cred că fiecare jucător, când joacă pentru naționala țării sale, trăiește emoții de nedescris. Sunt amintiri pentru toata viața la un fotbalist. Sincer, nu știu exact câte meciuri am în acest moment, în jur de 70. Sunt foarte multe meciuri pe care pot să le evidențiez, dar acum în gând mi-a venit debutul meu la Națională cu Ungaria, câștigat cu 3-0. Apoi, meciul cu Rusia n-o să-l uit. La Rusia era antrenor Sluțki și secundul lui era Balahnin Serghei Nicolaevici, o legendă a fotbalului din Rostov. El m-a dorit și m-a transferat la FC Sibiri de la Spartak Nalchik. El mi-a fost antrenor, apoi am fost adversari la națională, unde eu am marcat și primul meu gol la națională în poarta Rusiei. Jucând în Rusia, marcându-le lor gol, au fost niște trăiri și emoții aparte. Foarte multe amintiri am.

Meciul cu Olanda n-o să-l uit niciodată, când ei au fost vicecampioni Mondiali, am pierdut la Rotterdam cu 1-0. Dar modul cum au jucat ei, în ce viteză jucau și ce trasee aveau de a ajunge la poartă e ceva inexplicabil. Aveau așa automatisme că nici nu se uitau unde pasau, dar mingea era numai la ei. Atunci am înțeles de ce li se spunea „olandezii zburători”, într-adevăr, aveam impresia că zburau pe teren. După meciul ăla nu am dormit cred că vreo trei nopți din cauza efortului pe care l-am făcut fără minge. Mi-a lăsat amprentă meciul acesta pe toată viața, până și acum țin minte foarte bine modul cum se mișca Wesley Sneijder, cum căuta mingea. Nu a stat o secundă pe loc, mereu în sprinturi era pentru a deschide unghiul să primească mingea liber. Echipă tare aveau ei: Sneijder, Van Persie, Arjen Robben, Huntelaar, Van Bommel.

Ce vei face la finalul carierei, vrei să rămâi în fotbal?

Asta e cea mai grea întrebare din ultimii ani pentru mine. Încă nu am luat o decizie fermă, dar mi-aș dori să rămân în fotbal, fiindcă simt că dacă o să mă îndepărtez total de el, voi simți foarte tare lipsa. Pentru moment, am făcut școala de antrenori. Am licența B UEFA și continui să iau și următoarele categorii. Dar în ce fel o sa fiu în fotbal și din ce postură încă nu am luat o decizie. Am și Facultatea de Studii Superioare în Relații Economice Internaționale, dar am facut-o pentru dezvoltarea mea personală și în alte domenii.

Te-ai gândit vreodată să te stabilești în București?

Într-adevăr, am petrecut foarte mult timp în România și Rusia, dar nu m-am gândit să mă stabilesc definitiv. Mereu, când am fost plecat de acasă pentru mai mult timp și mă întorceam la Chișinău, mergeam cu soția de la aeroport spre casă, aveam mereu un sentiment că mai bine ca acasă nu e nicăieri. Și cred că a rămas și astăzi acest sentiment!
Sunt atașat de Moldova și de Chișinău, pentru moment mă simt bine acolo. Dar, pe viitor, multe se pot schimba.

Care este în opinia ta top 5 all time fotbaliști din fotbalul mondial?

În opinia mea Top 5 este:
Zidane, Messi, Xavi, Iniesta, Modric. Aceștia sunt favoriții mei.

Pentru noi Hagi reprezintă cel mai bun fotbalist român. În Moldova cine este regele fotbalului moldovean?

Cum e Hagi în România, la noi în Moldova este Igor Dobrovolski. O legendă a fotbalului. Câștigător al Jocurilor Olimpice din 1988 și câștigător al Ligii Campionilor din 1993 cu Olympique Marseille, campion al Franței. A mai evoluat la Atletico Madrid, Genoa, Fortuna Düsseldorf și la Dinamo Moscova. Este o persoană carismatică. Am onoarea să-l cunosc personal și, când mă văd cu el, pot sta ore în șir și să ascult diferite momente din viața lui fotbalistică. Omul ăsta chiar are multe de povestit.

Cum au suportat familia și cei apropiați ție din Chișinău această pandemie?

Cred că pentru toată lumea e o perioadă foarte grea din punct de vedere al restricțiilor față de accesul la care ne-am obișnuit să-l avem până la pandemie. În primul rând, m-a afectat personal, să nu pot să plec acasă mai des, să fiu aproape de familie. Dar ne străduim să ne adaptăm și să trecem cu bine peste încercarea aceasta prin care trece toata omenirea. Unicul lucru pozitiv a fost când a fost întrerupt campionatul și am fost alături de familie. A fost cel mai mare concediu de când joc fotbal. Copiii erau foarte fericiți că am avut ocazia să petrecem mult timp împreună.

Care crezi că este ,,cheia” ascensiunii remarcabile de la Academica Clinceni, antrenorul, valoarea, experiența?

Cred că exact toți acești factori împreună au contribuit la ascensiunea și succesul din prima parte a campionatului. S-a format un grup unit cu o viziune și dorințe asemănătoare. În primul rând, dornici de muncă și ambițioși. Evident, și experiența pe care o avem este un factor important, mai ales în campionatul care este acum. Dar mai avem mult de muncă. Trebuie să fim modești și să muncim în continuare pentru a ne atinge obiectivele pe care ni le-am propus.