AC Milan – Napoli, capul de afiș al rundei în Italia

AC Milan şi SSC Napoli vor juca duminică, 19 decembrie 2021, de la ora 21:45, în etapa a 18-a din Serie A, sezonul 2021-2022. Partida va avea loc pe stadionul “San Siro” din Milano şi va fi arbitrată de Davide Massa.

 

Betano: 2.27 pentru o victorie AC Milan, 3.50 egal, 3.05 pentru un succes SSC Napoli

 

 

Associazione Calcio Milan

AC Milan a câştigat ultimul titlu în sezonul 2010-2011, însă acum are şanse cu adevărat de fi din nou campioană după o pauză de 11 ani. După 17 etape disputate în Serie A “Il Diavolo” este pe locul 2 în clasament, cu 39 puncte, la doar 1 punct de liderul Inter Milano. În acest sezon şi Atalanta Bergamo 37 puncte şi SSC Napoli 36 puncte se vor bate pentru “Lo Scudetto”, nu şi Juventus Torino care nu mai este ce a fost. În ultima etapă echipa antrenată de Stefano Pioli a câştigat cu multă şansă 1 punct pe terenul lui Udinese, unde a terminat la egalitate, scor 1-1, veteranul suedez Zlatan Ibrahimović egalând în minutul 90+2. Înainte de jocul de la Udine, “Rossoneri” veneau după 2 victorii, 3-0 cu Genoa şi 2-0 cu Salernitana. Milan s-a clasat pe ultimul loc în Grupa B din Liga Campionilor, cu 4 puncte, după FC Liverpool 18 puncte, Atlético Madrid 7 puncte şi FC Porto 5 puncte şi se va concentra de acum să câştige titlul în campionatul Italiei. Următorul adversar va fi FC Empoli, în deplasare.

 

Società Sportiva Calcio Napoli

SSC Napoli a avut în primele 12 etape un parcurs de excepţie, înregistrând 10 victorii şi 2 remiză. Echipa antrenată de Luciano Spalletti nu a reuşit să continue în acest ritm, având în ultimele 5 etape 1 succes, 1 egal şi 3 înfrângeri. În ultima etapă napoletanii au pierdut acasă, 0-1 cu FC Empoli şi au coborât de pe podium, fiind pe locul 4 în clasament cu 36 puncte, după Inter Milano 40 puncte, AC Milan 39 puncte şi Atalanta Bergamo 37 puncte. Napoli a câştigat “Lo Scudetto” doar în sezoanele 1986-1987 şi 1989-1990, când îl aveau pe Diego Armando Maradona. Fanii sperau ca favoriţii lor să câştige titlul după o pauză de 30 de ani, însă jucătorii au intrat într-o formă mai slabă şi au ajuns la 4 puncte de lider. Meciul de la Milano este foarte important pentru “Gli Azzurri”, care pot reveni pe podium în cazul unui succes. Napoli s-a calificat împreună cu Spartak Moscova din Grupa D din Europa League şi o va întâlni în primăvara europeană pe FC Barcelona. Următorul adversar din Serie A va fi Spezia Calcio, acasă.

 

AC Milan – SSC Napoli echipele probabile

AC Milan: Maignan – Florenzi, Tomori, Romagnoli, Hernández – Tonali, Kessié – Saelemaekers, Díaz, Krunić – Ibrahimović

SSC Napoli: Ospina – Malcuit, Rrahmani, Juan Jesus, Lorenzo – Anguissa, Demme – Politano, Zieliński, Lozano – Mertens