Spaniolul Carlos Sainz a furnizat surpriza în Marele Premiu de Formula 1 din Singapore, unde a obținut victoria pentru Scuderia Ferrari, cu plecare din pole position. Campionul mondial Max Verstappen n-a prins nici măcar un loc pe podium și promite să se revanșeze la Suzuka, în Japonia, pe un traseu unde în 2022 echipa Red Bull reușea dubla. Pe Betano, oferta de pariere pentru Formula 1 este una extrem de generoasă și atractivă, cu pariuri pentru calificări, cursă, clasări pe podium sau poziționări în puncte, pentru a enumera aici doar câteva dintre piețele extinse de pariere.
Verstappen, principal favorit
În pofida locului cinci ocupat în Singapore, Max Verstappen rămâne lider detașat în clasamentul piloților din Formula 1, cu un avans de 151 de puncte în fața coechipierului său, mexicanul Sergio Perez.
Dacă Verstappen este principal favorit la victorie în cursa niponă, cu o cotă de 1.29 pe Betano, pilotul de urmărit în lumina ultimelor rezultate este, fără doar și poate, Carlos Sainz.
Ibericul de la Ferrari a câștigat în Singapore pentru doar a doua oară în carieră și moralul lui Sainz este la cote uriașe. Cota lui Sainz pe Betano pentru un succes la Suzuka este de 19.50!
Victoria obținută de Verstappen la Suzuka în 2022 i-a adus matematic olandezului al doilea titlu mondial în Formula 1.
Schumacher, rege în Japonia
O cursă în care Scuderia Ferrari a obținut șapte victorii de-a lungul anilor și unde echipa italiană n-a mai triumfat din 2004.
McLaren este echipa cu cele mai multe victorii în Marele Premiu al Japoniei (11), ultimul datând din 2011. Mercedes are șase victorii, iar Red Bull vine tare din spate, cu cinci succese.
Echipa austriacă își poate asigura matematic titlul constructorilor după cursa de la Suzuka. Condiția este să obțină cu un punct peste Mercedes, echipa aflată pe locul secund, la 289 de puncte în spate.
Michael Schumacher este pilotul cu cele mai multe victorii obținute în Grand Prix-ul Japoniei (6), urmat de Lewis Hamilton (5) și Sebastian Vettel (4). Dintre piloții aflați încă pe grilă Fernando Alonso are două succese.
Calificările, esențiale la Suzuka
Fiind un traseu de modă veche, cu o lățime destul de puțin permisivă în ceea ce privește depășirile, Suzuka pune un accent mare pe lupta din calificări.
De 27 de ori din cele 32 de curse disputate la Suzuka victoria a venit pentru piloții aflați în prima linie a grilei la start. O singură dată s-a întâmplat ca un pilot aflat în afara topului zece la start să câștige. E vorba de Kimi Raikkonen, victorios cu plecare de pe 17 în 2005.
Verstappen e favorit la pole position în oferta Betano (cota 1.50), fiind urmat de Lando Norris (10.00) și Charles Leclerc (10.25).
Sainz, pilotul care a pornit din prima poziție a grilei de start în ultimele două Grand Prix-uri, este cotat cu a patra șansă, pe Betano (10.75).
Pariuri antepost H2H
Betano a lansat o categorie nouă în cadrul pariurilor din Formula 1, cu dueluri de la distanță între mai multe perechi de piloți (H2H Antepost). Spre exemplu, un H2H interesant este cel între piloții Ferrari, Carlos Sainz având cota 1.75 că va încheia în fața colegului Charles Leclerc la finalul sezonului. Monegascul are cota 2.00 că se va clasa înaintea lui Sainz.