robert lewandowski gol euro 2016 polonia portugalia

Top 5 cele mai rapide goluri din istoria EURO


Polonia a ieșit de la EURO 2016, dar golul marcat de Robert Lewandowski în sfertul de finală cu Portugalia a intrat în istorie drept al doilea cel mai rapid din istoria Campionatului European de Fotbal.

Lewandowski  a înscris când ceasul de joc arăta 1 minut și 40 de secunde. Iată mai jos un Top 5 al celor mai rapide goluri marcate la Campionatele Europene de Fotbal.

Locul 1

1:07 – Dmitri Kirichenko (Rusia – Grecia 2-1, 20 iunie 2004)

Kirichenko a sprintat și a marcat după 67 de secunde, dar meciul s-a terminat 2-1, iar Grecia s-a calificat mai departe. Totuși el a rămas în istorie cu cel mai rapid gol de la un european.

Locul 2

1:40 – Robert Lewandowski (Polonia – Portugalia 1-1  | 3-5 penalty-uri), 30 iunie 2016)

33 de secunde a întârziat Lewandowski față de locul 1. I-au trebuit 100 de secunde pentru a marca în „sfertul” cu Portugalia.

Locul 3

2:00 – Robbie Brady (Franța – Irlanda 2-1, 26 iunie 2016)

Irlanda a luat conducerea printr-un gol șoc a lui Robbie Brady, care a marcat din penalty în poarta Hugo Lloris. Era al doilea cel mai rapid gol din istoria EURO, dar avea să cadă pe locul 3 câteva zile mai târziu, după reușita lui Lewandowski.

Locul 4

2:07 – Sergei Aleinikov (Anglia – URSS  1-3, 18 iunie 1988)

URSS avea nevoie de o victorie pentru calificare, iar un start mai bun nici că se putea.  Chris Woods  se afla în poarta Angliei și a fost învins de Aleinikov după 2 minute și 7 secunde. Rușii au învins până la urmă, deși Anglia a reușit să egaleze.

Locul 5

2:14 – Petr Jiracek (Cehia – Grecia 2-1, 12 iunie 2012)
2:14 – Alan Shearer (Germania – Anglia 1-1 (5-6 penalty-uri) 26 iunie 1996)

Jiracek  a egalat în 2012 ceea ce atunci era cel de-al treilea cel mai rapid gol de la EURO. Jiracek a egalat timpul lui Alan Shearer de la EURO 1996, când englezul a înscris după 2 minute și 14 secunde de joc.

 

Leave a Reply