muhamad ali

Cele mai frumoase 10 citate ale lui Muhammad Ali


Unul dintre cei mai valoroși și iubiți pugiliști ai tuturor timpurilor, Muhammad Ali, cel care se autoproclama “cel mai mare”, a încetat din viață sâmbată, la vârsta de 74 de ani. Rămân în istorie faptele de pe ringul de box, dar și cuvintele sale uneori mai puternice decât loviturile propriilor pumni.

Lupta sa a fost în sport, cu adversari redutabili, dar și în viața de zi cu zi contra bolii sale. A suferit de Parkinson timp de 32 de ani.

Ali ar fi reușit oricând în box, pentru că a fost cel mai bun din așa-numita “Epocă de aur” a categoriei grele.

Și-a câștigat tilurile și respectul luptând alături de unele dintre cele mai mari nume din istorie: Sonny Liston, Joe Frazier și George Foreman. A luptat contra unor pugliliști mai mari, mai talentați și mai duri decât Jack Dempsey, Joe Louis și Rocky la un loc. Nimeni nu a mai intrat în ring de trei ori contra lui Frazier și Norton, de două ori contra lui Liston, Patterson, Quarry și o dată contra lui Foreman.

Cuvinte memorabile

Mai jos vă oferim și 10 dintre cele mai frumoase vorbe oferite de Muhammad Ali.

10. “Nu număr pauzele dintre runde. Încep să număr doar atunci când începe să mă doară ceva, pentru că doar atunci contează pauzele. Asta te face campion.”

9.  “Tăcerea este de aur atunci când nu îți vine în cap un răspuns bun.”

8. “Mi-aș dori ca oamenii să se iubească între ei așa cum mă iubesc pe mine. Ar fi probabil o lume mai bună.”

7. “Nu munții din față te obosesc, ci pietricelele din pantofi.”

6. “Voința trebuie să fie mai puternică decât priceperea.”

5. “A număra trecerea zilelor nu contează. Fă zilele să conteze.”

4. “O luptă este câștigată sau pierdută departe de ring, în culise, în sala de sport și pe drum, cu mult timp să ajung să dansez sub lumini.”

3. “Sunt cel mai mare. Am spus asta înainte să știu că sunt cel mai mare. Mi-am dat seama că dacă o spun de destule ori îi voi convinge și pe alții că sunt cu adevărat cel mai mare.”

2. “Zboară ca un fluture. Înțeapă ca o albină. Nu poți lovi ceea ce ochii tăi nu văd.”

1. “Imposibilul este un cuvânt aruncat în față de oamenii mici, cei care găsesc mai ușor să trăiască într-o lume ce le-a fost dată, în loc să exploreze puterea pe care o dețin de a schimba lumea.  Imposibilul nu este un fapt. Este o opinie. Imposibilul înseamnă potențial. Imposibilul este temporar. Imposibilul este nimic.”

Stai cu noi, dă-ne follow!:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *