La mijlocul săptămânii ne-am delectat cu un festival de goluri în amicalele jucate la nivel de naționale! Acum este rândul Ligii Națiunilor să iasă la rampă și să ne ofere doza de adrenalină pe care cu toții o căutăm în fiecare weekend! Betano te așteaptă și pe tine la joc cu o Misiune creată special pentru meciurile din Liga Națiunilor!
Campionii Europeni primesc vizita Campionilor Mondiali pe stadionul Da Luz din Lisabona. Portugalia și-a făcut încălzirea pentru această înfruntare cu un 7-0 într-un amical jucat miercuri cu Andorra. Amicalul Franței nu a decurs la fel de bine, pierzând surprinzător pe teren propriu cu 2-0 în fața Finlandei. Cocoșul galic a folosit, însă, și foarte multe rezerve în această partidă de pregătire, cu scopul de a alinia cel mai bun 11 în confruntarea cu lusitanii. Cei 2 giganți se luptă pentru câștigarea grupei, aflându-se la egalitate în clasament înaintea acestei întâlniri, câte 10 puncte de fiecare din 12 posibile. Meciul tur, ce s-a disputat acum o lună pe Stade de France, s-a încheiat nedecis, 0-0. În cazul unei victorii pe teren propriu, portughezii se pot gândi deja la play-off-ul competiției, în încercarea de a-și apăra titlul cucerit în ediția 2018-2019 a Ligii Națiunilor. Statistica este, totuși, de partea francezilor, care au obținut până acum 18 victorii din 26 de meciuri jucate până acum între cele 2 echipe.
Cine va ieși triumfător dintre Mbappe și Ronaldo?
Cote Betano 1×2: 2.43 – 3.44 – 3.34
Pe stadionul King Baudouin din Bruxelles se vor întâlni 2 super puteri ale fotbalului mondial, Belgia și Anglia. Ambele formații vin după victorii obținute în amicalele disputate la mijlocul săptămânii.
În total, sunt 9 confruntări în istoria duelurilor directe, Anglia având un mic avantaj, cu 4 victorii obținute și 3 înfrângeri suferite. Trupa pregătită de Gareth Southgate va ataca Belgia cu trio-ul stelar Harry Kane, Raheem Sterling și Jadon Sancho.
Echipa lui Roberto Martinez este pe primul loc în clasamentul mondial și a învins Anglia de două ori la ultimul Campionat Mondial, deși, englezii au câștigat ultimul duel direct jucat acum o lună pe Wembley. Belgia se poate baza pentru acest derby al grupei pe toți jucătorii săi cheie, precum Eden Hazard, Dries Mertens, Romelu Lukaku, Kevin De Bruyne sau Thibaut Courtois
Cote Betano 1×2: 2.37 – 3.35 – 3.05
România primește pe Arena Națională vizita Norvegiei, în revanșa pentru scorul drastic înregistrat în meciul tur.
După victoria clară din amicalul cu Belarus, băieții pregătiți de Mirel Rădoi vor încerca să întrerupă și seria de 3 înfrângeri consecutive din meciurile oficiale. Echipa României are nevoie de puncte pentru a evita ultimul loc, deținut în acest moment de Irlanda de Nord. Lanterna Roșie a grupei va retrograda la final în Divizia C a Ligii Națiunilor.
Scandinavii și-au anulat amicalul cu Israel, care trebuia să se dispute la mijlocul săptămânii. Atacantul israelian, Dabbur, a fost depistat pozitiv, astfel, selecționerul Lagerback are la dispoziție o formație odihnită pentru meciul de la București. Fundașul nordicilor, Omar Elabdellaoui, nu va face deplasarea cu echipa, intrând și el în izolare. Norvegienii se pot lăuda cu cel mai bun atac și cea mai bună apărare din grupa noastră, aflându-se la egalitate de puncte, 9, cu cealaltă echipă de pe primele două locuri, Austria.
Meciul va fi arbitrat de către turcul Ali Palabiyik, cel care a mai condus la centru și Echipa SUB 21 a țării noastre, în victoria cu 2-1 din deplasare, cu Portugalia. Acel meci a contat pentru Preliminariile Europeanului de tineret 2019 și a fost, de asemenea, meciul de debut al lui Mirel Rădoi la formația de tineret.
Cote Betano 1×2: 3.50 – 3.35 – 2.15
Italia înfruntă acasă liderul Polonia, chiar pe stadionul “Mapei” al echipei de club Sassuolo, formație la care evoluează internaționalul român Vlad Chiricheș. Meciul tur, care s-a desfășurat acum o lună la Gdańsk, s-a încheiat cu un scor alb, iar această dispută se poate dovedi decisivă pentru calificarea mai departe în faza eliminatorie a competiției. Ambele selecționate au obținut victorii în meciurile amicale de la mijlocul săptămânii și au un moral bun înaintea întrecerii directe.
Squadra Azzurra nu a mai pierdut un meci din septembrie 2018, atunci când a fost învinsă la limită, cu 1-0, în Portugalia.
De cealaltă parte, selecționata la care evoluează cel mai bun marcator al sezonului trecut de Liga Campionilor, Robert Lewandowski, are 4 victorii și 1 remiză obținute în ultimele 5 partide, conducând grupa din Liga Națiunilor.
Cele 2 combatante au primit fiecare câte 2 goluri în cele 4 meciuri jucate până acum în grupă. Când vine vorba de atac, Polonia are mai multe goluri înscrise, 5, față de cele 3 ale Italiei.
Cote Betano 1×2: 1.70 – 3.75 – 5.15
Ce joci azi?
Betano te așteaptă și pe tine la joc cu o Misiune creată special pentru meciurile din Liga Națiunilor!
Liga Națiunilor: Cote Mărite, Mii de Opțiuni și o Misiune pe Betano!
Bucură-te de fotbalul jucat de cele mai bune naționale ale Europei alături de Betano, unde ai peste 1,500 de pariuri pe fiecare meci, Cash Out 100% înainte de fluierul de start, BetCombo, sute de Pariuri Speciale și o Misiune creată pentru fanii spectacolului pe dreptunghiul verde!
Tags:
anglia,
arena nationala,
belgia,
betano,
betanoro,
betanoromania,
cote pariuri,
erling haaland,
fotbal,
franta,
italia,
liga natiunilor,
mbappe,
mirel radoi,
norvegia,
pariuri fotbal,
Pariuri Liga Naţiunilor,
pariuri nations league,
pariuri online,
pariuri sportive,
polonia,
portugalia,
romania,
ronaldo,
sport,
statistici,
uefa