La două zile după ce Simona Halep a câștigat trofeul istoric de la Wimbledon, începe cel mai important turneu de tenis găzduit de România: WTA București ia startul luni, cu primele meciuri de pe tabloul principal, LIVE VIDEO pe Betano alături de o gamă variată de pariuri sportive.
Eroinele zilei vin din calificări: Patricia Țig și Jaimee Fourlis!
Înaintea artificiilor și a startului propriu-zis, în timp ce favoritele își făceau ultimele antrenamente și retușuri înaintea startului, jucătoarele mai slab clasate dădeau lupte peste lupte în grele calificări premergătoare tabloului principal. Pentru că ziua de duminică a fost dată peste cap din cauza ploii, unele dintre ele au fost puse în fața unui adevărat maraton: două meciuri în câteva ore pentru obținerea biletelor spre concursul care contează! Miza, una importantă pentru tenismenele din linia a doua, și-a spus cuvântul, iar șase meciuri din nouă au ajuns în set decisiv.
Sevastova e marea favorită, România are șanse mici la un al patrulea succes la București
Cine s-a remarcat? Din “armata” de românce o evidențiem pe Patricia-Maria Țig, cea care a fost nevoită să câștige două partide pentru a se califica pe tablou. După două ore și 33 de minute și 5-7, 6-1, 6-1 cu Marina Melnikova, a fost nevoită să revină pe teren și s-o învingă, scor 6-3, 6-2, pe Isabelle Shinikova, reprezentanta Bulgariei. Pe un drum asemănător, anevoios, a plecat și australianca Jaimee Fourlis (7-5, 6-3 cu Basak Eraydin și 6-3, 4-6, 6-2 cu Tereza Mrdeza). Un efort dificil, dar răsplata e pe măsură: prezența pe tabloul principal!
Patricia-Maria Țig, Jaimee Fourlis, Shinjin Xiu și Martina Di Giuseppe sunt cele patru jucătoare care au obținut, luni, calificarea pe tabloul principal la WTA București.
Fără surprize pe main draw, favoritele merg mai departe
Considerată o competiție a surprizelor, WTA București 2019 a început liniștit, iar pariorii nu au avut parte de surprize în primele meciuri din competiția propriu-zisă. Favoritele nu au primit o cotă mai mare de 1.65 din partea Betano și toate cinci și-au respectat statutul: Viktoria Kuzmova, favorită 2, nu i-a dat nicio șansă Dalilei Jakupovic, Aliona Bolsova Zadoinov a câștigat în minimum de seturi meciul cu Varvara Flink, Elena Rybakina a învins-o greu pe Paula Badosa (7-5, 7-6), iar Ysaline Bonaventure a profitat de oboseala lucky loser-ului Tereza Mrdeza, aflată la al treilea meci al zilei, și a trecut și ea mai departe. Cel mai disputat meci a avut loc pe Central, în timp ce lumea tenisului românesc era conectată la sosirea Simonei Halep la Aeroportul Otopeni, Laura Siegemund revenind de la 4-6, 0-3 pentru a o învinge în trei manșe pe Anhelina Kalinina.
Marți, ziua româncelor
A doua zi de concurs, rezervată restului meciurilor din primul tur, vine la pachet cu o rețetă stufoasă pentru fanii români: opt conaționale vor lua startul în cele 11 partide programate! Se începe la ora 12:00, iar prima reprezentantă a țării noastre care va intra în concurs va fi Alexandra Cadanțu, cu un meci contra Kristynei Pliskova, sora geamănă a mult mai celebrei Karolina Pliskova. Apoi, festivalul tricolor continuă cu un derby pe terenul central, Sorana Cîrstea – Jacqueline Cristian, iar emoțiile vor fi încinse de Irina Begu, de la ora 15:30, cu un meci contra sârboaicei Aleksandra Krunic. Spre seară (ora 17:00), Centralul le va fi gazdă Anastasiei Sevastova, favorită 1, și Anei Bogdan, iar ultimul cuvânt îi aparține Gabrielei Ruse, în jurul orei 20:00, contra cehoaicei Barbora Krejcikova.