Simona Halep s-a calificat joi în sferturile de finală ale turneului Rogers Cup de la Montreal, acolo unde o va întâlni vineri pe Svetlana Kuznetsova, cea care a eliminat-o pe Petra Kvitova.
Halep a trecut joi fără probleme de numărul 17 mondial, Karolina Pliskova, cu 6-3 6-3.
Jucătoarea din România o conduce acum pe Plsikova cu 4-1 la meciuri directe, iar victoria a venit la scurt timp după ce cehoaica o învinsese pe hard, la Cluj, ăn Fed Cup.
Constănțeanca s-a desprins la 3-0 în primul set pe care l-a câștigat deși Pliskova s-a agățat și a reușit să echilibreze temporar. Halep a impresionat printr-un procentaj de 74% al primului serviciu.
În setul al doilea, Halep a fost pentru prima oară condusă în meci cu 1-0 și 2-1, dar a revenit cu breakuri și s-a distanțat la 4-2 pentru ca apoi să obțină victoria.
Kuznetsova are avantaj pe hard
În sferturile de finală o așteapta pe Petra Kvitova, o adversară puternică. Numai că cehoaica a fost eliminată vineri seară de Svetlana Kuznetsova, în optimile de finală.
Astfel, românca va întâlni o jucătoare clasată pe locul 11 WTA. Kvitova era clasată pe poziția 13 mondială.
Halep și Kuznetsova s-au întâlnit de șase ori, iar scorul este de 3-3.
Pe hard, Kuznetsova conduce cu 2-1, cea mai recentă victorie fiind în 2016, la Sydney, acolo unde rusoaica a eliminat-o pe Halep în semifinale cu 7-6 (7-5) 4-6 6-3.
Pariază pe turneul de tenis de la Montreal