Fed Cup: Eroare imensă la meciul SUA – Germania (video)

Organizatorii americani ai meciului de Fed Cup dintre SUA și Germania au comis o eroare incredibilă. Federația Americană de Tenis și-a cerut scuze, după ce pe teren a răsunat fostul imn nazist în loc de cel actual al Germaniei.

Pariază pe tenis, pe Betano.com

Un artist american de operă a deschis sâmbătă meciul de Fed cup dintre SUA și Germania, jucat în Hawaii, cu strofa întâi din “Das Deutschlandlied”, cea folosită de regimul nazist.

Au răsunat versurile “Deutschland, Deutschland uber alles, uber alles in der Welt”, care se traduc „Germania, peste tot ce este în lume”. Ele nu transmit nimic rău în sine, dar au fost preferatele lui Adolf Hitler.

Imnul actual al Germaniei nu mai include versurile adoptate de naziști. Deși se raportează tot la cântecul compus de Joseph Haydn la finalul anilor 1700, „Das Deutschlandlied”, imnul actual al nemților se bazează exclusiv pe strofa a treia.

În timp ce artisul american interpreta imnul nazist, spectatorii de pe teren și echipa Germanei de tenis cântau cu stupoare alte versiuri, așa cum se vede în imaginile video.

„A fost cel mai urât lucru care mi s-a întâmplat în carieră. Nu am întâlnit niciodată atâta ignoranță”, a spus Andrea Petkovic, jucătoare a echipei Germaniei de Fed Cup.

Federația Americană de Tenis și-a cerut scuze după incident. „Sincerele noastre scuze pentru echipa de tenis a Germaniei și a fanilor ei pentru faptul că am interpretat un imn scos din uz. Nu am dorit să arătăm lipsă de respect, a fost o greșeală care nu se va mai repeta.”

Leave a Reply