Ar fi fost necesar, poate, un semn de întrebare în titlu. Dar punerea lui la sfârșit depinde de experiența celui care o trăiește, de speranțele lui, de împlinirile lui, nu toți avem farmecul și entuziasmul lui Manu Chao care știa, încă din urmă cu atâția și atâția ani, că ar fi trăit fix ca Maradona dacă ar fi fost și el Diego Armando. Între timp, Maradona s-a stins, confirmând în parte versurile melodiei francezului născut la Paris din mamă de origine bască și tată spaniol, din Galicia. Iluzia că noi am fi capabili să avem o viață ca a lui El Pibe d’Oro rămâne însă, pentru fiecare dintre noi.
De ce? Pentru că viața e o tombolă, fotbalul e viață și, pe cale de consecință, e și fotbalul o tombolă. Sau un pariu, cum vă place!
Maradona, Pele, Cruijff, Messi, Cristiano Ronaldo. Noi suntem toți aceștia, sau, cel puțin, am fi putut fi, dacă viața, la un moment dat, într-o anumită conjunctură, ne-ar fi surâs…Bine, poate nu chiar Maradona, dar Balaci, sau Dobrin tot am fost, cei din generația mea, cel puțin de două ori pe săptămână, încă din copilărie, când la ora de sport ne lăsau afară să jucăm fotbal. De fapt, nu viața e o tombolă, ci fotbalul însuși.
Felul în care el se desfășoară, poveștile lui, emoțiile pe care le declanșează în fiecare dintre noi, toate acestea fac din fenomen unul mai puternic decât ne închipuiam în clipa ciudată în care ne-am cunoscut. Fotbalul pe noi și noi pe el.
“Fotbalul nu e o chestiune de viață și de moarte. Vă asigur că e mai mult decât atât”. Celebrele vorbe ale creatorului mitului Liverpool, Bill Shankly, rămân valabile peste timp. Așa cum și autorul lor, fără măcar să câștige vreuna din cele șase Ligi ale Campionilor Europeni, azi în vitrina de pe Anfield, înseamnă mai mult, în istoria clubului și a fotbalului, decât toți antrenorii care le-au câștigat, de la Bob Paisley și Joe Fagan, la Rafa Benitez și Jurgen Klopp. De ce oare?
Pentru că viața este, sau nu este, o tombolă. Pentru că fotbalul e o tombolă, la rândul lui, am convenit deja asta. Resorturile interioare care declanșează emoțiile capabile să ofere astfel de ierarhii sunt foarte greu de explicat. De ce Messi, Cristiano Ronaldo sau Cruijff, care nu au câștigat niciodată Cupa Mondială, sunt considerați mai mari decât Kempes, Paolo Rossi sau Beckenbauer, care au triumfat în competiția supremă? De ce Zidane, campion al lumii, nu are, în Franța, cota de popularitate a lui Michel Platini, care nu a jucat nici măcar o finală? De ce, la noi acasă, Hagi, care ne-a calificat și a jucat la șase turnee finale, trei Mondiale (1990,1994,1998) și trei Europene (1984,1996,2000), este mereu comparat, de multe ori pierzând, în sufletele unor suporteri, comparația, cu Dobrin sau Balaci, care nu au jucat vreun minut măcar la vreun turneu final, fie el Mondial sau European. Și care au făcut spectacol în tricoul Universității Craiova și al Argeșului, nu la Real Madrid, Barcelona sau Galatasaray. De ce? Am stabilit, nu? Pentru că fotbalul e o tombolă! Pentru că viața e astfel, pentru că nimic, niciodată nu se poate explica atunci când iubești acest fel de a fi, acest fenomen, această stare de joc, de joacă și de spirit care este fotbalul. O stare egală cu viața, cu amintirile noastre și chiar cu noi înșine. Zi și noapte. Noapte și zi. Fotbalul este, în definitiv, un pariu cu propriul nostru suflet. Pe care, chiar și pierzându-l, de fapt, îl câștigăm.
La vida es una tombola, si! De noche y de dia…