România a reușit să îndrepte un pic situația din grupa preliminară, cu aceste șapte puncte adunate din ultimele trei meciuri, și respiră deja alt aer, nu unul al marilor înălțimi, ca pe vremuri, nu e cazul încă, dar e mai bine acum decât era în primăvară.

O serie (aproape) perfectă, care s-a dovedit cu atât mai eficientă cu cât adversarele noastre directe la locul secund, care duce la baraj, Armenia și Macedonia de Nord, au pierdut puncte mari, prima remizând acasă cu Liechtenstein, iar cea de-a doua pierzând, la rândul ei, două puncte la Reykjavik, cu Islanda, după ce a condus cu 2-0 o bună perioadă din meci!

Din acest moment, putem spune că România joacă toate partidele care au mai rămas având miza locului doi pe masă. Și au mai rămas patru turniruri, precum evangheliștii, care erau trei, Luca și Matei! Adică, nu punem meciul cu Germania, de la Hamburg, că nu sunt șanse acolo de vreun punctuleț măcar, să fim sinceri cu noi înșine. În schimb, calculăm nouă puncte obligatorii cu Armenia și cu Islanda, acasă, iar cu Liechtenstein, în deplasare. Pare a fi cel mai simplu parcurs din istoria calificărilor la Mondiale, dar, în realitate, marile probleme ale naționalei noastre îl fac încă destul de complicat.

Am fost acum câțiva ani la Arnhem, unde s-au scris unele dintre cele mai dramatice și sângeroase pagini din cel de-al doilea război mondial, povestea podului de la intrarea în oraș, pod care trebuia apărat de către trupele aliate, intrând în istorie ca o misiune pierdută în ultima clipă, chiar dacă eforturile pentru păstrarea lui fuseseră enorme.

România este în situația de a apăra un astfel de obiectiv, cu o miză uriașă. O prezență măcar la meciurile de baraj, programate să se dispute în primăvara anului viitor, ar reprezenta o imensă gură de oxigen pentru un fotbal care își invocă trecutul mai des decât își imaginează viitorul. Armenia, Islanda și Liechtenstein sunt trei borne importante, dar secundare, totuși, în tentativa de a ne califica după 24 de ani la un turneu final mondial. Nu ar trebui să fie obstacole, ci, dimpotrivă, fiecare dintre aceste meciuri cu respectivele selecționate, să fie partide care să ne propulseze în atingerea obiectivului, meciuri-test de inteligență și pragmatism.

Altfel, ratarea încă unui Campionat Mondial ar însemna nu o generație pierdută, ci una păcălită. O amăgire a unor copii extrem de talentați, dar care nu au avut parte nici de profesorul potrivit și nici de manualele care să le garanteze luarea examenelor. Copiii lui Gică Hagi, adică Manea, Ghiță, Coman, Florin Tănase, Nedelcu, Cicâldău, Teodor Băluță, Răzvan Marin, Ianis, Drăguș, meritau alte “cărți” și pe însuși Profesorul lor.

E o părere a unui jurnalist care a văzut multe la viața lui. Inclusiv Podul de la Arnehm.