A 28-a ediție a Premier League începe vineri seară pe Betano, cu meciul Liverpool – Norwich City, și anunță, din nou, spectacol marcă înregistrată de-a lungul a 38 de etape în care MAnchester City și Liverpool vor da o nouă bătălie electrizantă pentru coroana de campioană.
Premier League 2019/2020, cu City și Liverpool în prim-plan
În ultimul sezon de Premier League, Manchester City și Liverpool au dat uitării denumirile de Big Four sau Big Six și au pus în scenă reprezentații care au lăsat mult în spate rivale clasice precum Chelsea, Manchester United, Tottenham sau Arsenal. De-a lungul unui thriller de 38 de etape, cele două echipe au mers cap la cap și pur și simplu au distrus concurența. A câștigat City (98 de puncte față de 97), iar nivelul arătat de cele două echipe a impresionat întreg fotbalul englez. City a înscris 95 de goluri, Liverpool a punctat de 89 de ori, iar al treilea cel mai bun atac l-a avut Arsenal, cu 73 de reușite. Pentru sezonul 2019/2020, datele problemei nu par cu mult schimbate, iar City și Liverpool sunt din nou în pole-position pentru titlul de campioană, în timp ce Sheffield United, Norwich și Burnley sunt “favorite” să retrogradeze în Campionship.
Manchester United – Chelsea, derby-ul primei etape din Premier League 2019/2020
Premier League 2019/2020, șansa puștilor de viitor!
În timp ce Manchester United a cheltuit cei mai mulți bani pe un jucător (87 de milioane de lire sterline pentru Hary Maguire, fundașul central al lui Leicester City), iar Arsenal și City au plătit 80, respectiv 70 de milioane de euro pentru Nicolas Pepe (Lille), respectiv Rodri (Atletico Madrid), tinerii de viitor au și ei locul lor pe harta Premier League.
Adus de Everton de la Juventus pentru 27,5 milioane de euro, Moise Kean (19 ani) e așteptat să strălucească pe Goodison Park, în timp ce Phil Foden (19 ani), fotbalistul pe care Pep Guardiola îl consideră cel mai mare talent cu care a lucrat, e programat să facă pasul spre rolul de jucător determinant pe Etihad Stadium. Din curtea rivalei Manchester United răsare Mason Greenwood, vârf de 17 ani provenit de la Academia lui Manchester United despre care managerul Ole Gunnar Solskjaer a declarat, deja, că se poate impune ca titular.