FC Botoșani a câștigat meciul disputat la Sfântu Gheorghe cu Sepsi OSK cu scorul de 1-0 și și-a asigurat matematic locul 2 în clasamentul play-out, indiferent de rezultatele din ultima etapă. Echipa antrenată de Constantin Enache are 4 puncte în plus față de Sepsi Sfântu Gheorghe și nu mai poate fi ajunsă. Totuși, până la urmă a fost un sezon modest pentru gruparea din nordul Moldovei, pentru că nu a reușit nici de această dată să se califice în play-off, iar visul de a câștiga Cupa României a fost spulberat în semifinale de CS Universitatea Craiova. Gaz Metan Mediaș s-a salvat matematic de la retrogradare și baraj, deși a avut un sezon regulat foarte slab. Echipa antrenată de Cristian Pustai a crescut în valoare în pauza de iarnă, după ce au fost aduși câțiva jucători străini, care au făcut din formaţia medieșeană să fie mult mai puternică. “Gaziştii” au șansa de a termina pe locul 3 în clasamentul play-out, în cazul în care ar câștiga pe “Municipalul” botoșănean, iar la București, Sepsi Sfântu Gheorghe ar pierde cu Dinamo.
Pariază pe Liga 1 cu Betano, sponsorul oficial al competiției!
FC Botoșani se află pe locul 2 în clasamentul play-out, având 37 de puncte. Bilanţul echipei antrenate de Constantin Enache a fost de 4 victorii, 5 egaluri şi 4 înfrângeri, golaverajul fiind de 10 goluri marcate şi 9 goluri primite.
Gaz Metan Mediaș se află pe locul 4 în clasamentul play-out, având 30 de puncte. Bilanţul echipei antrenate de Cristian Pustai a fost de 6 victorii, 4 egaluri şi 3 înfrângeri, golaverajul fiind de 18 goluri marcate şi 13 goluri primite.
Ultimele 5 rezultate FC Botoșani
Etapa 9, 12.05.2018: Dinamo București – FC Botoșani 2-0 (Diogo Salomão 34, 53)
Etapa 10, 16.05.2018: FC Botoșani – Concordia Chiajna 0-1 (Paul Batin 19)
Etapa 11, 20.05.2018: FC Voluntari – FC Botoșani 1-1 (Daniel Benzar 35 – Cătălin Golofca 26)
Etapa 12, 24.05.2018: FC Botoșani – ACS Poli Timișoara 0-0
Etapa 13, 27.05.2018: Sepsi Sfântu Gheorghe – FC Botoșani 0-1 (Jonathan Rodríguez 55p)
Ultimele 5 rezultate Gaz Metan Mediaș
Etapa 9, 13.05.2018: Concordia Chiajna – Gaz Metan Mediaș 0-0
Etapa 10, 17.05.2018: Gaz Metan Mediaș – FC Voluntari 1-0 (Darius Olaru 59)
Etapa 11, 21.05.2018: ACS Poli Timișoara – Gaz Metan Mediaș 0-0 (Diogo Rosado a ratat un penalty în minutul 90+2, şut peste poartă)
Etapa 12, 24.05.2018: Gaz Metan Mediaș – Sepsi Sfântu Gheorghe 1-1 (Iulian Cristea 5 – István Fülöp 24)
Etapa 13, 28.05.2018: Gaz Metan Mediaș – Juventus București 3-0 (Marius Constantin 33, Mario Rondón 65, Nasser Chamed 84)
Top 5 FC Botoșani
– va termina pe locul 2 în play-out, indiferent de rezultatul cu Gaz Metan
– are cea mai bună apărare din play-out, primind 9 goluri în 13 etape
– are o singură victorie în ultimele 5 etape de play-out
– are 5 rezultate consecutive de sub 2,5 goluri în play-out
– Constantin Enache vs Cristi Pustai în Liga 1 Betano: 7 meciuri, 3 victorii Enache, 4 victorii Pustai
Top 5 Gaz Metan Mediaș
– este matematic scăpată de retrogradare şi baraj
– are al 3-lea atac din play-out, înscriind 18 goluri în 13 etape
– nu are nicio înfrângere în ultimele 5 etape disputate în play-out
– a primit un singur gol în ultimele 5 etape jucate în play-out
– nu a înscris niciun gol în ultimele 3 partide susţinute la Botoşani
Cote pariuri FC Botoșani
- Rezultat final: 1.83 este cota pe Betano pentru victoria FC Botoșani
- Gazde Peste/Sub: peste 0.5 goluri are cota 1.22 pe Betano, peste 1.5 goluri 2.05 iar peste 2.5 goluri 4.45
- Câștigă oricare repriză: FC Botoșani 1.47 pe Betano
- Câștigă ambele reprize: FC Botoșani 5.25 pe Betano
– Șansă dublă la Betano: 1X 1.20, X2 2.02 şi 12 1.30
– Total goluri Peste/Sub: 2.20 este cota pe Betano peste 2,5 goluri şi 1.65 pentru sub 2,5 goluri
– Ambele echipe înscriu: DA 2.02, NU: 1.75
Cote pariuri Gaz Metan Mediaș
- Rezultat final: 4.50 este cota pe Betano pentru victoria Gaz Metan Mediaș
- Oaspeţi Peste/Sub: peste 0.5 goluri are cota 1.62 pe Betano, peste 1.5 goluri 4.15 iar peste 2.5 goluri 11.50
- Câștigă oricare repriză: Gaz Metan Mediaș 2.65 pe Betano
- Câștigă ambele reprize: Gaz Metan Mediaș 21.00 pe Betano
Ultimele 5 meciuri din Liga 1 Betano disputate la Botoşani
19.12.2013: FC Botoşani – Gaz Metan Mediaş 2-2
27.07.2014: FC Botoşani – Gaz Metan Mediaş 0-3
30.11.2016: FC Botoşani – Gaz Metan Mediaş 0-0
07.05.2017: FC Botoşani – Gaz Metan Mediaş 0-0
24.02.2018: FC Botoşani – Gaz Metan Mediaş 1-0
Ultimele 5 meciuri din Liga 1 Betano disputate la Mediaş
21.02.2015: Gaz Metan Mediaş – FC Botoşani 1-1
22.08.2016: Gaz Metan Mediaş – FC Botoşani 0-0
19.03.2017: Gaz Metan Mediaş – FC Botoşani 0-0
29.09.2017: Gaz Metan Mediaş – FC Botoşani 1-0
29.04.2018: Gaz Metan Mediaş – FC Botoşani 2-1
Palmares Liga 1 Betano
11 meciuri
2 victorii – FC Botoșani
6 egaluri
3 victorii Gaz Metan Mediaș
Jucători indisponibili FC Botoșani
– mijlocașul central Olimpiu Moruțan (a plecat de la echipă)
– atacantul Mircea Axente (a plecat de la echipă)
Jucători indisponibili Gaz Metan Mediaș
– nu există
Echipa probabilă a gazdelor
Cobrea – Unguruşan, G. Miron, A. Burcă, Acsinte – Oaidă, J. Rodríguez – M. Roman, Chitoșcă, Golofca – Golubović
Echipa probabilă a oaspeţilor
Pleşca – V. Creţu, Sârghi, M. Constantin, Sg. Popovici – I. Cristea, Rosado – Chamed, Olaru, Ely Fernandes – Rondón
Sub 2,5 goluri & peste 2,5 goluri (play-out)
FC Botoșani a avut a avut 10 meciuri de sub 2,5 goluri şi 3 meciuri de peste 2,5 goluri
Gaz Metan Mediaș a avut a avut 5 meciuri de sub 2,5 goluri şi 8 meciuri de peste 2,5 goluri