Două derby-uri ale Banatului în turul 4 al Cupei

Ziua a doua din turul 4 al Cupei României aduce întâlniri între cluburi din liga a doua. Cele mai interesante se joacă în Banat: UTA – ACS Poli și Ripensia – ASU Poli.

Ieri s-au jucat primele 6 meciuri din turul 4, după care au părăsit competiția două echipe din liga a doua. CS Balotești și Daco-Getica au fost eliminate de Turris Turnu Măgurele, respectiv Rapid București. În această după amiază, Cupa continuă cu partide și mai interesante. Doar unul din cele 9 jocuri ale zilei e între cluburi din liga a treia, toate celelalte având cel puțin o reprezentantă a eșalonului secund. În runda următoare vor intra în competiție și echipele din Liga 1 Betano!

UTA va juca, acasă, cu ACS Poli, pe care a învins-o acum două săptămâni cu 3-0 în campionat. Echipa susținută de nucleul galeriei timișorene, ASU Poli, are deplasare în oraș, la Ripensia. Pandurii – Mioveni e a treia partidă între cluburi din B. Au jucat deja în campionat, gazdele câștigând cu 2-0 la Târgu Jiu. De altfel, Pandurii nu au pierdut niciodată cu CS Mioveni, ieșind învingători din ultimele 6 meciuri oficiale. FC Argeș va juca la singura formație venită din campionatul județean, CSS Slatina.

Iată lista completă a meciurilor de azi din Cupa României, turul 4:

Vor începe la ora 16:30:

Axiopolis Cernavodă – Dacia Unirea Brăila

Bucovina Rădăuți – Știința Miroslava

CSM Lugoj – ACS Energeticianul

CSM Slatina – FC Argeș Pitești

Pandurii Târgu Jiu – CS Mioveni

Progresul Spartac – Metaloglobus București

Unirea Slobozia – Sportul Snagov

UTA Arad – ACS Poli Timișoara

Astăzi, ora 19:00:

Ripensia Timișoara – ASU Poli Timișoara

Mâine, ora 16:30:

Csikszereda Miercurea Ciuc – Aerostar Bacău

Fotbal Comuna Recea – Universitatea Cluj

18 septembrie, ora 18:30:

Flacăra Moreni – Chindia Târgoviște

 

Rezultatele de ieri din turul 4 al Cupei:

CS Tunari – Academica Clinceni 0-2

CSM Focșani – Sporting Liești 0-3

Gloria Lunca Teuz Cermei – Luceafărul Oradea 1-4

Rapid București – Daco-Getica București 2-1

Turris Turnu Măgurele – CS Balotești 3-2

Unirea Alba Iulia – Industria Gâlda de Jos 2-2, 5-3 după penalty-uri

Leave a Reply