Lumea are tot dreptul la opinie, întotdeauna și oriunde. În fotbal, în special, și în sport, oricare ar fi el, opinia aproape că face parte din joc. Se întocmesc clasamente, se fac ierarhii, se ascultă și se contestă păreri. E foarte bine că e astfel și nu altminteri. Și tocmai de aceea îndrăznesc și eu să spun că, în opinia mea, cel mai bun fotbalist român, nu doar al anului trecut, ci al ultimilor trei ani, este Ianis Hagi. Iar în rândurile următoare îmi voi dezvălui argumentele.
Ianis Hagi a fost cel mai bun fotbalist român la Euro U-21 în anul 2019, cea mai mare performanță a României în anii din urmă, destul de mulți, dacă mă întrebați pe mine. Același Ianis Hagi, născut și crescut sub o presiune teribilă, fiind fiul celui mai mare în absolut din toată istoria fotbalului nostru, Gică Hagi, a continuat jucând în Champions League, sub culorile campioanei Belgiei, Genk. L-am văzut, din tribunele stadionului belgian, evoluând contra celor de la Napoli sau Liverpool. A fost apoi cumpărat de către Glasgow Rangers, cu care a câștigat campionatul Scoției, echipă care azi, în Europa League, tocmai a eliminat Borussia Dortmund, 4-2 în Germania, 2-2 la Glasgow.
Sigur, Ianis este accidentat de câteva săptămâni, nu a jucat contra nemților. A fost însă cel mai bun fotbalist român, anul trecut, în Germania-România, la Hamburg, când a reușit să deschidă scorul, după ce l-a ridiculizat pe Rudiger, deținătorul Ligii Campionilor, strecurându-i mingea printre picioare. Tot Ianis a tras excepțional în finalul meciului care trebuia să ne ducă la barajul pentru Cupa Mondială, dar mingea a întâlnit bara și a traversat apoi, halucinant, linia porții islandeze, pentru a ieși în aut!
Ianis a fost, alături de Stanciu și Niță, între cei mai buni tricolori în ultima campanie, Răzvan Marin fiind și el foarte aproape. Dar Hagi a avut și are ceva în plus.
Antrenat în ultimii ani de Gică Hagi, Stefano Pioli, Steven Gérard sau Giovanni Van Bronckhorst, între alții, Ianis e un titular de drept atât la Rangers, cât și la echipa națională. A învățat mult de la acești mari tehnicieni, care dublează uriași fotbaliști. Ianis nu e rezervă la Sparta Praga sau la Inter Milano, dar nu a fost ales în toată această perioadă niciodată drept cel mai bun fotbalist român al anului. Cum spuneam la început, fiecare e liber să judece cum vrea. Dar în cazul lui Ianis faptele, evoluțiile lui, realizările, toate îl impun pe prima poziție. E adevărat, acum suferă după o accidentare gravă, e în perioada unei recuperări dificile, care îi solicită răbdarea și o maximă atenție.
Sunt absolut sigur că va reuși să se întoarcă pe gazon și mai puternic și va reuși să cucerească și oficial titlul de MVP al fotbalului nostru, că tot îi place lui baschetul american! Îmi va face plăcere atunci să-i spun “you are simply the best, Kid!”