Câte goluri au fost anulate de VAR în sezonul regular din Liga 1

Prima ligă a României a implementat sistemul de arbitraj video odată cu debutul sezonului 2022/23, intrând astfel în rândul campionatelor care folosesc VAR pentru rezolvarea fazelor litigioase apărute în timpul meciurilor. Betano a ținut pasul cu această inovație tehnologică și a venit în sprijinul jucătorilor săi cu Asigurarea VAR, despre care menționăm la finalul acestui articol.

Și acum, probabil, că vă întrebați, câte goluri au fost anulate de VAR în sezonul regular 2022/23 în Liga 1. Un sezon care a debutat pe 15 iulie 2022 și care s-a încheiat 30 de etape mai târziu, la jumătatea lunii martie 2023.

Potrivit analizei Betano, VAR-ul a anulat nu mai puțin de 23 de goluri în 16 etape, adică au fost goluri anulate mai bine de jumătate din sezonul regular.

CFR Cluj, ”campioana” golurilor anulate de VAR

Echipa cu cele mai multe goluri anulate de VAR a fost chiar campioana CFR Cluj, cu 4 goluri invalidate de arbitrajul video. Ca un paradox, aceasta în condițiile în care Dan Petrescu, antrenorul formației din Gruia, a fost unul dintre cei mai aprigi susținători pentru introducerea arbitrajului video la meciurile din Liga 1.

CFR Cluj este urmată de Sepsi și Rapid (fiecare cu câte 3 goluri anulate de VAR), după care urmează alte patru echipe cu două goluri fiecare anulate de arbitrajul video. Este vorba de FCSB, Farul, Hermannstadt și Petrolul Ploiești.

Formațiile UTA, CS Mioveni, Universitatea Cluj, FCU Craiova 1948 și FC Argeș au avut la rândul lor câte un gol anulat de VAR.

În total, 12 echipe din cele 16 din Liga 1 au avut cel puțin un gol anulat de VAR.

”Golgeterii” VAR

La capitolul jucători în cele 30 de etape din sezonul regular nu mai puțin de 21 de jucători au reușit să marcheze, dar până la urmă bucuria acestora s-a dovedit a fi de scurtă durată. VAR-ul a intervenit și le-a anulat golurile.

În top se află Cephas Malele (CFR Cluj) și Alexandru Tudorie (Sepsi), fiecare cu câte două goluri anulate de VAR.

Aici a intervenit Asigurarea VAR oferită de Betano celor care au mizat că un jucător sau altul ”marchează oricând” într-un meci, iar dacă reușita acestora este anulată de VAR, pariul este declarat câștigător.

Problemele VAR-ului românesc

Spre deosebire de arbitrajul video de la Cupa Mondială din Qatar sau cel pe care îl vedem în marile campionate din Europa, VAR-ul românesc are problemele lui.

În primul rând numărul limitat de camere de luat vederi care să surprindă fazele din cât mai multe unghiuri posibile pentru elucidarea în clar a fazelor cu probleme.

Au existat cazuri când, din motive tehnice, două partide să nu beneficieze de arbitraj video: meciul FCU Craiova 1948 – FCSB (0-2) din etapa a 18-a și meciul FCU Craiova 1948 – UTA (1-1) din etapa a 22-a.

Alteori s-a întâmplat ca pentru lămurirea unei faze să fie pierdute minute bune. Recordul s-a înregistrat la meciul CS Mioveni – FC Argeș (0-1) din etapa a 6-a. Garita de la piteșteni a marcat în minutul 82 dintr-o poziție la limita offside-ului, iar arbitrajul video a avut nevoie de zece minute pentru a ajunge la o concluzie!

Ce este Asigurarea VAR și cum te ajută la pariuri? Introdus în premieră din acest sezon în fotbalul românesc, VAR (Arbitrajul Video) beneficiază de o atenție sporită pe Betano, prin promoția numită „Asigurare VAR”.  Aceasta funcționează foarte simplu: dacă ai pariat pe golul unui anumit jucător din oferta Betano Oricând Marcator, iar reușita acestuia este anulată de VAR, atunci Asigurarea VAR de pe Betano îți plătește pariul drept câștigător!