Aproape de 30 ani, Andrei Ionescu își revitalizează cariera în India. Ștefan Radu aniversează 300 meciuri pentru Lazio. Pușcaș debutează cu gol la Novara, Marin punctează din nou la Standard iar Alexe aduce prima victorie a lui Karabuk după 11 etape.
Revanșa micului Balaci?
Cumpărat acum 10 ani de Steaua de la Craiova și văzut de specialiști drept viitorul decar al naționalei, Andrei Ionescu nu s-a apropiat de nivelul așteptărilor. După mai mulți ani fără reușite, mijlocașul pare să-și fi regăsit pofta de joc în India, unde joacă din vară. Craioveanul e constant cel mai bun jucător al lui Aizawl în I-League iar în 10 partide a dat 3 goluri și 3 assisturi. A pasat decisiv și în weekend, într-un egal al echipei sale la Chennai City.
Ștefan Radu e într-un club select
Fundașul a ajuns la 300 apariții în tricoul lui Lazio, fiind doar al nouălea fotbalist din istoria clubului care atinge această bornă. Alături de el sunt nume mari precum Favalli, Marchegiani sau Paolo Negro, fotbaliști care i-au adus lui Lazio al doilea Scudetto și două trofee europene. Jubileul nu a putut fi sărbătorit de Radu: a pierdut acasă, 1-2, cu Genoa iar ambele goluri au venit de pe partea lui. „Biancocelesti” au ratat șansa de a se desprinde la 4 puncte de Inter iar etapa viitoare îi așteaptă o deplasare la liderul Napoli.
Napoli a câștigat la Benevento cu 2-0 și își păstrează avansul de un punct în fața lui Juventus. Chiricheș și Toșca, transferat recent la Benevento, au fost rezerve. La fel s-a întâmplat în al doilea meci dintre români, Verona – Roma 0-1, unde Boldor și Lobonț au stat pe bancă. Adrian Stoian a revenit după o ușoară accidentare și a intrat în minutul 77 în Inter – Crotone 1-1. În Serie B, internaționalii de tineret au fost integraliști. Pușcaș a debutat cu gol pentru Novara, deschizând scorul împotriva lui Ascoli, însă a pierdut cu 2-1. Cu 2-1 a pierdut și Avellino, clubul lui Ionuț Radu, în meciul de la Foggia.
2 minute de joc, suficiente pentru Răzvan Marin
Mijlocașul e de neoprit la Standard. Introdus în minutul 88, a înscris la prima atingere în victoria cu 3-0 la Lokeren, stabilind scorul final. A marcat în weekend și Marius Alexe, singurul român rămas la Karabukspor. A reușit singurul gol al meciului cu Alanyaspor în minutul 79 pentru prima victorie după 11 etape și a treia a sezonului. În liga a doua olandeză, Andreas Calcan a marcat golul victoriei în Almere City – Dordrecht 1-2. Fotbalistul de 23 ani are 4 goluri în 21 meciuri în acest sezon.
Etapă foarte bună pentru antrenorii de „afară”
Răzvan Lucescu câștigă din nou la scor, 3-1 la PAS Giannina. PAOK ajunge la 12 victorii la rând, însă șirul de meciuri fără gol primit se oprește la 7. În weekend a fost derby-ul Olympiakos – AEK Atena (1-2). Rezultatul a avantajat PAOK, care rămâne la 2 puncte de AEK dar se duce la 4 de Olympiakos, cu 3 săptămâni înaintea meciului direct.
Reghecampf a urcat pe 2 în Emiratele Arabe Unite după un meci nebun cu Al Wasl. Al Wahda a deschis scorul, a primit apoi două goluri în 4 minute dar a făcut 3-2 înainte de pauză. Scorul final a fost 4-3 iar Reghe păstrează distanța de două puncte față de primul loc, Al Ain.
În Turcia, jocul rezultatelor îl bucură pe Șumudică. Kayserispor, cu Lung și Săpunaru integraliști, a câștigat cu 1-0 la Omanlispor. Toate celelalte echipe din primele 7 au pierdut puncte, așa că s-a apropiat la 3 lungimi de locurile care duc în Europa. Mâine are meci în Cupa Turciei, cu Akhisar. În tur, Kayseri a pierdut cu 1-0 și are cotă 2.60 să se califice în semifinale!