Ziua de 15 iunie 1982 a intrat în istoria turneului final ca data la care s-a înregistrat până astăzi cea mai mare diferență de scor la competiția supremă a fotbalului mondial.
Nuevo Estadio din Elche a găzduit meciul Ungaria – El Salvador, partida care a generat cele mai multe goluri marcate vreodată la turneul final, dar și cele mai multe goluri înscrise de o echipă în competiție până în zilele noastre.
Rezultat istoric rămas peste ani
Scorul de 10-1 rămâne și astăzi, după mai bine de patru decenii, cea mai mare diferență de scor și singurul meci în care o echipă a marcat zece goluri. Un amănunt care astăzi pare de neimaginat să se mai repete.
Situația din acel moment a celor din El Salvador, o țară măcinată de un război civil sângeros, a contribuit decisiv la acest dezechilibru istoric. Din cauza violențelor interne și a stării de asediu, echipa din America Centrală a avut parte de o pregătire precară, iar meciurile de verificare au fost aproape inexistente.
Mai mult decât atât, cu o federație în faliment și un buget spre zero, salvadorienii au ajuns la turneul final cu 20 de jucători în loc de 22 cât prevedea regulamentul. Pentru a economisi bani, aceștia au ajuns în Spania cu doar trei zile înaintea meciului, după o călătorie epuizantă cu avionul care a presupus nu mai puțin de trei escale.
Odată ajunși în Spania, salvadorienii s-au lovit de o altă problemă: lipsa mingilor de antrenament. Astfel, aceștia au împrumutat câteva baloane de joc chiar de la adversarii maghiari pentru a efectua câteva ședințe de pregătire.
Meciul în sine, un adevărat măcel
Chiar dacă Ungaria din acel moment era o echipă superioară tehnic, fizic și valoric, nimeni nu anticipa măcelul care avea să fie înregistrat pe terenul din Elche.
Până la pauză evoluția scorului n-a fost una ieșită din comun. Ungaria a intrat cu 3-0 la vestiare și nimic nu anticipa dezastrul salvadorienilor din partea secundă. Pe fondul căderii fizice și tactice a acestora, maghiarii au marcat gol după gol până au pus un scor din două cifre pe tabelă.
Intrat de pe bancă, maghiarul Laszlo Kiss a marcat în minutele 69, 72 și 76, devenind singurul jucător din istoria competiției care a reușit un hattrick venind de pe banca de rezerve. Hat-trick-ul său realizat în doar șapte minute rămâne și astăzi cel mai rapid din istoria turneului final.
