România caută trei puncte cu Elveția


România joacă marți seară, de la ora 19:00, al doilea său meci de la EURO 2016, contra Elveției. Este un meci de care pe care. Tricolorii intră în dezavantaj și sunt obligați să câștige, dacă vor să spere la optimile de finală.

Elveția începe mai relaxată în meciul de marți, cu trei puncte după primul meci câștigat cu Albania. Trebuie spus că elvețienii au arătat un joc slab în acea partida sau cel puțin mai slab decât se aștepta de la ei. Au învins chinuit Albania în superioritate numerică.

De cealaltă parte, România a jucat bine cu Franța, mai bine decât majoritatea anticipa. Mulți privesc România favorită în meciul cu Elveția, iar cotele de la casele de pariuri s-au apropiat destul de mult, diferența față de șansele oferite la începutul turneului.

Anghel Iordănescu a avut la dispoziție marți, în ziua de dinainte de meci, întreg lotul la antrenament, așa cum arată fotografia FRF de mai sus.

Strategia

“Am primit destul de multe goluri în ultimele meciuri, mă îngrijorează acest aspect, dar în același timp și marcăm. Vreau ca miercuri cu Elveția să dăm goluri și să nu primim nici unul”, a declarat Iordănescu la conferința de presă de de dinainte de meci.

5-5

România și Elveția se află la o egalitate perfectă, 5 victorii de fiecare, în meciurile directe. Cea mai proeminentă victorie le aparține elvețienilor, cea din 1994 atunci când ne-au învins cu 4-1 în grupe. Doar că ei nu s-au oprit în “optimi”, iar România s-a dus în sferturile de finală la acea Cupa Mondială.

României îi aparține victoria din ultimul meci direct. Tricolorii au învins Elveția pe 30 mai 2012, în deplasare, într-un amical, cu scorul de 1-0.

În ultimele 4 meciuri, Elveția ne-a marcat 17 goluri, iar noi lor doar 11.

Calcule

Grupa României este una dintre cele trei de la EURO 2016 (alături de cele ale Germaniei și Spaniei) în care două echipe au trei puncte, iar celelalte două câte zero.

De aceea, România, cu zero puncte, trebuie să câștige cu Elveția, dacă vrea să spere la optimile de finală de la EURO 2016. Un egal ar lăsa Elveția cu un avantaj de trei puncte înainte de ultima etapă a grupelor, iar atunci am sta la mâna rezultatelor, sperând ca noi să batem Albania iar Elveția să fie învinsă de Franța pentru a spera la locul 2.

Altfel, dacă pierdem cu Elveția, iar Albania este de asemenea învinsă de Franța, vom rămâne cu zero puncte și ne vom bate pentru locul 3 în ultimul meci, cel cu Albania. În acest caz, șansele de a prinde unul dintre cele mai bune locuri trei care se duc în optimile de finală scad considerabil.

EURO 2016: Situația în toate grupele

Echipele probabile

Romania: Tătărușanu – Săpunaru, Chiricheș, Grigore, Raț – Pintilii, Hoban – Torje, Stanciu, Stancu – Keșeru.

Elvetia: Sommer – Lichtsteiner, Schar, Djourou, Rodríguez – Behrami, Džemaili, Xhaka – Shaqiri, Seferovic, Mehmedi.