Jocul de Bingo își are originile într-o versiune mai veche al jocului de loto, apărut în Italia cu aproximație în jurul anului 1530, fiind numit “Lo Giuoco de Lotto d’Italia”. În anul 1778, francezii (fani declarați ai acestui sistem de joc) au adus câteva modificări jocului inițial, iar în 1929, un om de afaceri de american – Edwin S. Love – preia de la europeni ideea acestui joc, contribuie și el cu partea sa de modificări și denumește noua versiune a jocului “Beno”. Peste aproximativ un an, jocul este rebotezat “BINGO”, rămânâd la aceeași formă de joc până în zilele noastre.
Cum se joacă Bingo?
Ce trebuie să înțeleagă jucătorii noi, în privința jocului de Bingo, este că experiența nu contează absolut deloc. Acesta este un joc al șanselor, bazat pe extragerea unor numere ce pot (sau nu) exista pe cartonul de joc.
Ca mod de joc, jocul de Bingo se aseamănă cu cel de Loto: câștigi dacă numerele prezente pe biletul tău (sau cele pe care le-ai încercuit pe bilet) sunt cele extrase.
Marea diferență dintre jocul de Bingo și cel pe care o loterie îl practică este următoarea: dacă în cazul unui joc de Loto, se vor extrage un număr fix de numere (de aceea, există și scenariul în care câștigul este reportat pentru extragerea următoare), în cazul jocului de Bingo, numerele se extrag până în momentul în care există un câștigător. Așadar, din punct de vedere al șanselor de câștig, Bingo este mai ofertant decât Loto.
La fel ca în cazul jocului de Loto, premiul total crește în funcție de numărul jucătorilor înscriși, dar și de sumele pe care aceștia le investesc în jocul respectiv. Este important de precizat faptul că fiecare joc de Bingo are un fond inițial de premiere.
Fiecare carton de joc este prevăzut cu numere aranjate pe linii, premiile fiind oferite jucătorilor care reușesc să completeze o linie, două linii, trei linii sau chiar întregul carton de numere. În momentul în care un jucător a reușit să completeze întregul carton de numere, acesta va striga “BINGO!”.
Care sunt cele mai populare jocuri de Bingo?
Există variante cu 30, 75, 80 și 90 de bile. În sălile de Bingo din Europa, cea mai populară variantă este cea cu 90 de bile, fiecare carton de joc fiind prevăzut cu 3 linii și 9 coloane cu numere.
Cum spuneam și mai sus, varianta cu 90 de bile are la bază un sistem progresiv: întâi se joacă pentru o linie, apoi pentru două, iar la final, se joacă pentru completarea celor trei linii, adică pentru ca jucătorul să facă “Bingo”.
Un alt joc de bingo popular este cel cu 75 de bile. Taloanele de joc sunt prevăzute cu 24 de numere (1-75), aranjate în mod aleatoriu pe 5 linii și 5 coloane. Căsuța din centru este întotdeauna completată cu o STEA, acesta fiind și motivul pentru care am precizat că acest bilet propune 24 de numere și nu 25. Câștigătorii sunt anunțați atunci când completează o linie, două linii, trei linii, patru linii și în final, BINGO!
Este important de precizat faptul că, în cazul jocului cu 75 de bile, prima linie poate completată fi și pe verticală, însă următoarele (linia 2, linia 3, linia 4, linia 5) se premiază doar dacă numere completate descriu o linie orizontală.
Mai multe cartoane de joc, mai multe șanse de câștig
Cei care vor să joace acest joc pot achiziționa oricât de multe cartoane de joc doresc. Mai mult decât atât, jucătorul are posibilitatea de a alege chiar el cartoanele de joc, fie le poate achiziționa automat, fără a-l interesa numerele de pe cartoanele de joc respective.
În cazul în care jucătorii aleg să joace Bingo online, aceștia nu trebuie să urmărească extragerile numerelor, așa cum se întâmplă în cazul jocului fizic. Selectarea numerelor se va realiza automat, iar softul va anunța direct câștigătorul, atunci când numerele selectate vor determina completarea a uneia, a două sau a trei linii de pe cartonul de joc.
Jocurile de Bingo au și Jackpot-uri?
Da, există și această posibilitate. Acestea pot fi acordate după extragerea unui anumit număr de bile. De exemplu, în cazul în ai reușit deja să faci un Bingo, după ce au fost extrase doar 55 de numere, ai șansa unui câștig suplimentar. Mai mult decât atât, poți câștiga o parte din acest Jackpot, în cazul în care un alt jucător a strigat “Bingo!” în aceste condiții, iar tu nu poți realiza această performanță.
De obicei, jucătorul care a strigat “Bingo!” primește jumătate din valoarea Jackpot-ului, cealaltă jumătate fiind împărțită între ceilalți jucători. Chiar și la jocul de Bingo, Jackpot-urile pot fi atât fixe, cât și progresive. Cele din urmă pot genera câștiguri foarte bune pentru jucători, însă sunt și mai greu de obținut.
Joacă Bingo doar atunci când ai control bun al bugetului!
Așa cum spuneam și la începutul acestui articol, Bingo este un joc de noroc. Chiar dacă riscurile aferente acestuia pot părea mai mici decât în cazul altor jocuri, este important să ai un control foarte bun al bugetului tău, ajungi când joci Bingo. Află aici mai multe despre jocul responsabil, indiferent de alegerea făcută.