Pugilistul român Bogdan Dinu l-a învins fără probleme vineri seară pe Davit Gorgiladze, poreclit și „Goliat din Goergia”, la categoria grea în Gala de box profesionist Noaptea Campionilor – „Bombardament în Arenă”de la Circul Globus din București.
„Goliat din Goergia” s-a dovedit a fi mai mult un partener corpolent de antrenament. A încasat o mulțime de lovituri, s-a apărat mai tot timpul și, fiind supraponderal, a obosit foarte repede.
„Uite cum tremură grăsimea pe el când primește o lovitură de la Bogdan”, au comentat pe bună dreptate mai mulți spectatori prezenți în tribunele de la Circul Globus.
Dinu a presat fără să riște, a arătat o bună formă fizică, a controlat jocul și a obținut o victorie lejeră în runda a patra, atunci când „Goliat din Georgia” a căzut la podea pentru a patra oară fiind numărat de tot atâtea ori.
Bogdan Dinu, care a avut sprijin la gală din partea operatorului de pariuri sportive online Betano și producătorului international de echipamente sportive Kettler, speră ca în acest an sau la anul să lupte pentru o centură mondială.
„Arma mea principala este croșeul de stânga, cu toate că sunt dreptaci. Majoritatea meciurilor le-am câștigat datorită acestui croșeu. Țintesc către o centură mondială. Anul viitor voi avea un meci important și o să mă bat pentru o centură!”, a declarat Bogdan Dinu pentru Betano.
El este antrenat de Stephane Larouche, omul care i-a pregatit pe Leonard Doroftei si Lucian Bute.