Primul week-end din aprilie a adus mai multe confruntări de top în campionatele tari ale Europei, iar surprizele n-au întârziat să apară.
Serie A – Liderul a pierdut la scor pe teren propriu
De departe cel mai puțin așteptat rezultat vine din Italia, acolo unde liderul solitar Napoli a sucombat pe teren propriu în derby-ul cu AC Milan, campioana sezonului trecut impunându-se cu un categoric 4-0! E adevărat că de la Napoli a lipsit chiar golgeterul Victor Osimhen, dar chiar și așa trupa lui Spalletti n-are nicio scuză pentru un asemenea rezultat. Doar avansul de 16 puncte în clasament păstrează liniștea lângă Vezuviu după un asemenea rezultat. Napoli și Milan se vor reîntâlni în sferturile de finală din Liga Campionilor.
O altă surpriză din Italia a fost furnizată de Fiorentina, echipă care a plecat cu toate punctele din deplasarea cu Inter Milano (1-0). O formație care ajunge la trei înfrângeri consecutive în campionat și la patru meciuri fără victorie în toate competițiile. În Italia se vorbește de posibila demitere a lui Simone Inzaghi, printre numele vehiculate ca înlocuitor numărându-se și Cristi Chivu, fostul căpitan al naționalei României.
Premier League – Manchester City, victorie la scor cu Liverpool
Chiar și în absența golgeterului Erling Haaland, accidentat, echipa Manchester City s-a impus de o manieră categorică în duelul cu FC Liverpool, scor 4-1. Un meci în care ”cormoranii” au deschis scorul prin Mohammed Salah. După 1-1 la pauză, ”cetățenii” s-au dezlănțuit după pauză, păstrându-se în urmărirea liderului Arsenal.
”Tunarii” au tranșat cu același scor, 4-1, meciul de acasă cu Leeds United, partidă în care Gabriel Jesus și-a trecut în cont o dublă.
Manchester United a pierdut în deplasare cu Newcastle, scor 2-0, la capătul unui meci slab, cu un singur șut pe poartă apărut abia în repriza secundă. ”Diavolii” tremură în continuare pentru prezența în viitoarea ediție a Ligii Campionilor.
La Liga – Barcelona și Real Madrid, încălzire cu multe goluri înaintea unui nou El Clasico
Succes fără nicio emoție pentru FC Barcelona în deplasare cu Eibar, scor 4-0. Meci în care Robert Lewandowski a marcat două goluri și ajunge la 17 reușite în actualul sezon, Ansu Fati a punctat prima dată în campionat după cinci luni și jumătate, iar Xavi l-a depășit pe Guardiola la numărul de victorii obținute pe banca echipei blaugrana după 53 de meciuri (40 de succese).
Real Madrid a răspuns cu un 6-0 fără drept de apel pe teren propriu cu Real Valladolid, Karim Benzema fiind în centrul atenției cu cel mai rapid hattrick din carieră, unul reușit în mai puțin de șapte minute! Rămân 12 puncte diferență între Barcelona și Real Madrid, cu 11 etape până la finalul sezonului.
Pentru a patra oară în 2023 marile rivale spaniole se vor înfrunta, miercuri, în returul semifinalelor din Cupa Regelui Spaniei.
Bundesliga – Debut cu dreptul pentru Tuchel
Toți ochii fanilor fotbalului german au fost ațintiți asupra Clasicului Germaniei, confruntarea dintre Bayern Munchen și Borussia Dortmund care n-a dezamăgit nici de această dată. La primul meci cu Thomas Tuchel pe banca tehnică, Bayern a câștigat cu 4-2 mai clar decât o arată scorul. În minutul 50 tabela arata deja 4-0 pentru bavarezi. O victorie în urma căreia Bayern trece din nou la conducerea clasamentului, cu două puncte peste Dortmund.
Ligue 1 – PSG a dezamăgit din nou
Campioana Franței a pierdut al doilea meci consecutiv pe teren propriu, scor 1-0 cu Olympique Lyon, o echipă de mijlocul clasamentului. Kylian Mbappe și Lionel Messi au fost integraliști la PSG, atacantul argentinian fiind fluierat de fanii parizieni încă de la încălzire, semn că ruptura apărută este una definitivă. PSG păstrează șase puncte avans în clasament față de urmăritoarele Lens și Marseille.
BONUS – Surpriză mare pe Bosfor
Condusă cu 1-0 și rămasă în inferioritate numerică din minutul 51, Beșiktaș a câștigat cu un neverosimil 4-2 pe terenul rivalei Fenerbahce din cartierul Kadikoy de pe partea asiatică a Istanbulului. La 1-0, gazdele au ratat un penalty prin ecuadorianul Enner Valencia, după care Beșiktaș a marcat de patru ori în inferioritate numerică. Alexandru Maxim a început meciul rezervă, dar a intrat din minutul 46 în echipa ”Vulturilor”.