Cu primele două jucătoare ale lumii eliminate deja din competiție, turneul de la Miami propune patru meciuri extrem de echilibrate în sferturile de finală. Pe Betano, cu oferta de pariere ”Decisiv din Primul Set” poți câștiga la Miami Open fără să mai aștepți finalul meciurilor pe care ai pariat.
Dacă jucătoarea de tenis pe care ai pariat a câștigat primul set cu 6-0 sau 6-1, atunci ai câștigat și tu cu ”Decisiv din Primul Set”, indiferent de rezultatul final al meciului. Nu contează dacă aceasta a pierdut în cele din urmă meciul.
Primul sfert de finală programat pe tabloul feminin de la Miami Open este cel dintre Victoria Azarenka și Yulia Putintseva, marți de la ora 20:00, urmând ca celelalte trei partide din această fază a turneului dotat cu premii totale în valoare de aproape 9 milioane de dolari să se dispute în cursul zilei de miercuri, 27 martie.
Victoria Azarenka – Yulia Putintseva
Câștigător – Victoria Azarenka (cota 1.36)
Pentru Azarenka este cel mai bun rezultat la Miami, după semifinala disputată în 2018. Triplă campioană la Miami, fosta lideră mondială pornește cu prima șansă în meciul cu Putintseva, jucătoare aflată la o victorie distanță de un nou record personal în turneele WTA 1000. Sportiva din Kazahstan se află în premieră între primele opt de la Miami. Anterior, Azarenka a câștigat ambele dispute cu Putintseva, de fiecare dată în trei seturi.
Maria Sakkari – Elena Rybakina
Ambele jucătoare să câștige un set – Nu (cota 1.53)
Sakkari este într-o formă bună, cu șapte victorii obținute în ultimele opt meciuri disputate. Jucătoarea din Grecia e la o victorie de cel mai bun rezultat al carierei la Miami obținut în urmă cu trei ani. Rybakina este cea mai bine cotată jucătoare rămasă în turneu, după eliminările suferite de Iga Swiatek și Aryna Sabalenka, primele două jucătoare ale lumii. Finalistă la ediția precedentă, Rybakina are 20-3 record în 2024, cu două titluri deja acontate, la Brisbane și Abu Dhabi, plus o finală la Doha. Rybakina a învins-o pe Sakkari de două ori în trei confruntări directe, de fiecare dată în setul decisiv.
Caroline Garcia – Danielle Collins
Câștigător – Danielle Collins (cota 1.52)
Toate cele trei confruntări de până acum au fost câștigate de Collins, de fiecare dată în minimum de seturi. Ultima oară cele două s-au întâlnit în sferturi la San Diego, în 2023, Collins impunându-se cu 6-3, 6-3. Indiferent de rezultat pentru cine face pasul în semifinale va fi o premieră în acest an. Chiar și așa, Collins pornește cu prima șansă având rezultate mai bune în 2024 comparativ cu Garcia, franțuzoaica având 6-6 record în acest an.
Ekaterina Alexandrova – Jessica Pegula
Câștigător – Ekaterina Alexandrova (cota 2.40)
O singură dată s-au mai înfruntat cele două jucătoare, în urma cu trei ani la Roma, când Pegula tranșa disputa în minimum de seturi. Pegula a pierdut doar patru meciuri în acest an, cu două semifinale jucate la Adelaide și San Diego. Alexandrova a disputat mai multe meciuri și a ajuns până în finala de la Linz, unde s-a văzut învinsă de Jelena Ostapenko. Rusoaica a furnizat surpriza la Miami Open prin eliminarea liderei mondialei Iga Swiatek în optimi, cu 6-4, 6-2. Un rezultat surpriză, mai ales după ce rusoaica ieșise din primul tur la precedentele două turnee disputate, Dubai și Indian Wells.
Decisiv din Primul Set
Dacă jucătoarea de tenis pe care ai mizat pentru câștigarea meciului se impune în primul set cu un scor de 6-0 sau 6-1, atunci pariul tău este stabilit drept câștigător, chiar dacă adversara reușește să întoarcă soarta partidei și să câștige meciul, cum am văzut că se întâmplă adesea în tenis.
Cu oferta „Decisiv din Primul Set” poți plasa un pariu (single și multiplu) înainte de începerea meciului pe piața de pariuri Câștigă meciul („Meci H2H”) și dacă jucătorul sau jucătoarea pe care ai mizat câștigă primul set cu un scor de 6-0 sau 6-1, atunci vei câștiga instant pronosticul, fără să fii nevoit să aștepți sfârșitul meciului, fiind astfel scutit de emoțiile unui final de meci tensionat sau cu deznodământ contrar celui așteptat.
Urmărești și pariezi
Pe Betano, orice transmisiune live de sport se transformă într-o experiență de pariere, în care poți plasa predicțiile tale și juca în timp ce vezi meciul dorit, cum este cazul meciurilor de tenis de la Miami Open.
Pentru a accesa Urmărești și pariezi, primul pas este să te autentifici în contul tău Betano și apoi să accesezi partida pe care dorești să o urmărești și pe care vrei să pariezi. Apoi, apasă pe opțiunea de Streaming LIVE. Pentru a te bucura de întreaga experiență a transmisiunii în direct, asigură-te că ai activat modul full screen, făcând click pe iconiță sau rotind ecranul telefonului tău.
În timp ce pe ecran vezi în direct meciul favorit, vei observa și cotele de pariere aferente partidei, aflate în partea dreaptă a ecranului tău. Vor apărea pe rând mai multe pariuri populare, printre care poți naviga cu glisare stânga-dreapta („swipe”).