Novak Djokovic are întâlnire cu istoria la Monte-Carlo

Liderul mondial în tenisul masculin revine în circuit cu ocazia turneului ATP Masters 1000 de la Monte-Carlo, competiție unde Novak Djokovic are ocazia să scrie o nouă filă din istoria sportului în care a cunoscut consacrarea.

Pe Betano, la turneul de la Monte-Carlo, se poate câștiga în avans grație promoției extrem de îndrăgite ”Decisiv din Primul Set”. Dacă jucătorul pe care ai mizat că va câștiga meciul se impune în primul set cu scorul de 6-0 sau 6-1, atunci pariul este declarat câștigător indiferent de rezultatul final.

Turneul de la Monte-Carlo este dotat cu premii totale în valoare de aproape 6 milioane de euro, iar deținător al titlului este rusul Andrey Rublev. De altfel, în ultimii întrecerea monegască nu a fost ocolită de surprize. În 2023, spre exemplu, în semifinale au ajuns jucători din afara topului patru mondial, cu Andrey Rublev câștigând finala disputată contra tânărului danez Holger Rune.

La ediția din acest an participă primii 14 jucători din ierarhia mondială în frunte cu Novak Djokovic, jucător care a stabilit un nou record devenind cel mai vârstnic lider mondial din istorie, la 36 de ani și 321 de zile.

Sârbul nu a jucat decât 11 meciuri în primele trei luni ale acestui an, adunând opt victorii și trei înfrângeri.

Cu toate acestea, Djokovic rămâne o nucă tare pentru ”lupii” tineri din circuit care râvnesc să-l detroneze din fruntea topului mondial. Sârbul are două titluri în carieră la Monte-Carlo, obținute în 2013 și 2015, iar cu o eventuală victorie în 2024 ar ajunge să câștige de câte trei ori fiecare turneul Masters 1000, Grand Slam și Turneu al Campionilor.

În 2023, Djokovic era eliminat în turul 3 la Monte-Carlo de italianul Lorenzo Musetti, o mare surpriză la momentul respectiv. Cei doi se pot reîntâlni în exact aceeași fază a competiției la turneul monegasc din acest an.

Mai mult decât atât, misiunea lui Nole este una complicată, sârbul fiind plasat pe aceeași parte de tablou cu spaniolul Carlos Alcaraz, unul dintre jucătorii în formă ai sezonului și principal favorit la câștigarea titlului în oferta Betano. De cealaltă parte a tabloului se vor înfrunta Jannick Sinner, Stefanos Tsitsipas – dublu campion la Monte-Carlo și Daniil Medvedev.

Meciuri de urmărit în primul tur la Monte-Carlo

Turneul de 1000 de puncte din Principatul Monaco propune încă din prima rundă dueluri dintre cele mai tari.

Iubitorii tenisului nu pot rata meciuri precum Sebastian Korda vs. Davidovich Fokina, Lorenzo Musetti vs. Taylor Fritz, Alex de Minaur vs. Stan Wawrinka, Hubert Hurkacz vs. Jack Draper sau Alexander Bublik vs. Borna Coric.

Decisiv din Primul Set

Dacă jucătorul de tenis pe care ai mizat pentru câștigarea meciului se impune în primul set cu un scor de 6-0 sau 6-1, atunci pariul tău este stabilit drept câștigător, chiar dacă adversarul reușește să întoarcă soarta partidei și să câștige meciul, cum vedem că se întâmplă adesea în tenis.

Cu oferta „Decisiv din Primul Set” poți plasa un pariu (single și multiplu) înainte de începerea meciului pe piața de pariuri Câștigă meciul („Meci H2H”) și dacă jucătorul tău câștigă primul set cu un scor de 6-0 sau 6-1, atunci vei câștiga instant pronosticul, fără să fii nevoit să aștepți sfârșitul meciului, fiind astfel scutit de emoțiile unui final de meci tensionat sau cu deznodământ contrar celui așteptat.