AC Milan – Inter și Fenerbahce – Galatasaray sunt partidele cele mai interesante de duminică, după o zi de sâmbătă deloc ușoară pentru mai multe nume mari din fotbal. Pariază pe Betano pe campionatele europene.
AC Milan – Inter (21:45)
Derbyul orașului Milano este unul important pentru ambele echipe. AC Milan se află pe locul al treilea în Serie A. A obținut până acum victorii importante contra lui Juventus sau Lazio și dorește diseară un nou rezultat favorabil în fața unui rival important, pentru a-și menține poziția de top. De cealaltă parte, Inter se zbate pe locul 9, nu se poate lăuda cu „victime” de răsunet în această ediție de campionat și de aceea va căuta trei puncte contra rossonerilor.
Astfel, meciul direct este o șansă pentru ambele cluburi, o întâlnire care va fi tratată ca de obicei în stilul tactic din Italia.
30 din cele 34 de partide directe dintre cele două echipe s-au încheiat cu victorii (16 AC Milan, 14 Inter). Au fost doar 4 egaluri.
Interesant este și faptul că media de goluri în toate cele 34 de partide a fost de sub 1,5 pe meci. Betano are o cotă de 1.70 pentru sub 2.5 goluri în meciul de diseară. Dacă AC Milan și Inter se vor descătușa, cota pentru +2,5 goluri este de 2.0, iar la peste 3.5 este o cotă de aproape 4.00.
Fenerbahce – Galatasaray (19:00)
Fenerbahce primește vizita marei rivale din Turcia, Galatasaray, pe stadionul Sukru Saracoglu.
Meciul se anunță exploziv și în tribune, acolo unde, după cinci ani, se va permite într-un derby de acest gen accesul fanilor echipei oaspete.
Fener este favorita meciului, cu o cotă de 1.75 la victorie, în timp ce Galata are o cotă de 4.50.
Un pariu interesant ar putea fi realizat pe un gol marcat oricând de Bruma, cu cota de 3.85 pe Betano. Tânărul portughez a înscris de patru ori în acest sezon din zece meciuri jucate.
Surprize pentru Barcelona, Bayern și Steaua
Sâmbătă, campionatele din Europa nu au fost scutite de surprize. Barcelona a terminat doar 0-0 acasă cu Malaga, un meci în care nu au jucat Messi și Suarez, iar potarul oaspeților, Carlos Kameni, a prins o zi mare.
În Bundesliga, Dortmund a administrat prima înfrângere din acest sezon celor de la Bayern, grație celui de-al 12-lea gol marcat în acest sezon de Pierre-Emerick Aubameyang. A fost doar a doua victorie a celor de la Dortmund din nouă meciuri jucate contra lu Bayern.
Nici România nu a fost scutită de surprize. Steaua a pierdut pentru prima oară în istoria cu Concordia Chiajna.