La zece ani de la momentul în care tatăl său conducea Șahtior Donețk spre trofeul Europa League, Răzvan Lucescu e la un pas să joace prima finală continentală a carierei: învingători cu 4-1 în deplasare în turul semifinalelor Ligii Campionilor Asiei contra lui Al-Sadd, echipa legendarului Xavi, Lucescu Jr. și Al Hilal au de trecut un ultim hop înaintea marelui meci. În mare proporție, Răzvan va deveni doar al zecelea antrenor din istoria fotbalului românesc care va sta pe banca tehnică într-un meci cu trofeul continental pe masă.
Trei victorii în cinci finale europene!
Drumul a fost deschis în 1965 de Alexandru “Elek” Schwartz, românul care a condus Benfica, în 1965, spre un ultim act pierdut cu 1-0 în fața echipei legendare a lui Internazionale Milano. A urmat, apoi, perioada de aur a lui Ștefan “Piști” Kovacs, cel care a dus Ajaxul spre două succese consecutive (1972, 1973), în finale cu Inter (2-0) și Juventus (1-0). De departe rezultatul cu cel mai mare impact l-a avut Emerich Jenei, în 1986, cu victoria legendară, la penalty-uri, în fața Barcelonei. La trei ani distanță, Steaua s-a aflat într-o ipostază asemănătoare, dar echipa condusă atunci de Anghel Iordănescu nu a avut nicio șansă în fața unui Milan mult prea puternic.
Asia, tărâmul revanșei pentru Anghel Iordănescu
Primul care a ajuns la performanța la care visează acum Răzvan Lucescu a fost pierzătorul finalei din 1989. În 2000, Anghel Iordănescu se afla tot pe banca lui Al Hilal și cucerea Liga Campionilor Asiei, 3-2 în finală cu Jubilo. La cinci ani distanță, Generalul s-a mutat pe banca lui Al Ittihad și a repetat succesul, 5-3 contra lui Al Ain. A fost și ultimul, cu Laurențiu Reghecampf pierzând finala din 2014 (Western Sydney Wanderers – Al Hilal 1-0) și Cosmin Olăroiu cedând, în 2015, cu Al Ahli contra chinezilor de la Guangzhou Evergrande (0-1).
Record 100% în Africa
Într-un fotbal în care românii au ajuns greu, dar în care s-au impus, prima performanță a venit din partea lui Cicerone Manolache, în 1974. Aflat pe banca lui Cara Brazzaville, a câștigat finala Ligii Campionilor Africii cu 6-3, succes dublat anul următor de Petre Moldoveanu (Hafia Conakry – Enugu Rangers 3-1). La 16 ani distanță, legendarul Ilie Balaci a obținut primul mare trofeu al carierei tot pe tărâm african, 7-3 în finala dintre Club Africain Tunis și SC Villa.
A 13-a potențială finală continentală cu un reprezentant român ar putea pleca de la un palmares decent: 8 succese și patru înfrângeri. Al Hilal (Arabia Saudită) – Al-Sadd (Qatar) se joacă de la 19:15, live video pe Betano alături de sute de opțiuni la pariuri sportive online. În a doua semifinală se vor întâlni chinezii de la Guangzhou Evergrande și japonezii de la Urawa Red Diamonds, retur al semifinalei care pleacă de la 0-2 în tur.