Valentin Mihăilă a intrat în istorie!

Valentin Mihăilă, în istorie! Lângă vedete de la marile cluburi

O centrare din dreapta a lui Ivan Martic, o demarcare bună, o detentă pe măsură și o lovitură de cap de lângă Mihai Butean au fost destul pentru a scrie istorie în minutul 68 al meciului Astra – Universitatea Craiova 0-1, din etapa a șasea a play-off-ului Ligii 1 Betano. Eroul scurtei povești se numește Valentin Mihăilă, are 19 ani, iar golul marcat în poarta lui David Lazar îl duce direct în memoria colectivă a fotbalului românesc: e primul jucător născut după 2000 marcator pe prima scenă și ajunge într-un top select alături de vedete de la Real Madrid, Juventus, Manchester City, Borussia Dortmund sau Paris Saint-Germain.

Viitorul – Craiova e diseară, de la 19:45, în semifinalele Cupei. Vezi cotele oferite de Betano!

Născut la Finta, în Dâmbovița, în a doua zi a lui februarie 2000, Mihăilă a crescut la juniorii Universității Craiova, iar marea sa șansă s-a numit transferul lui Alex Mitriță în MLS, la New York City. Deja aflat în anturajul echipei mari, a primit din ce în ce mai multe șanse din partea lui Devis Mangia și în această stagiune a strâns 28 de meciuri, 1.689 de minute, un gol și patru decisive. Cifre impresionante pentru România, dar unde se situează Mihăilă, cu o cotă de piață de 400.000 de euro, într-o comparație cu omologii din străinătate?

Jadon Sancho, cel mai bun jucător născut după 2000

Ultimii ani au însemnat o aplecare a cluburilor mari spre fotbaliștii foarte, foarte tineri, iar stagiunea 2018/2019 a adus în prim-planul fotbalului mondial puști talentați, despre care se spune, deja, că vor fi vânduți pe sute de milioane de euro. Betano a făcut un tur al puștilor teribili ai marilor campionate ale Europei, iar topul e condus de Jadon Sancho, vedeta engleză a Borussiei Dortmund pe care cele opt goluri marcate în acest sezon l-au propulsat spre naționala Albionului și spre o valoare de piață de 80 de milioane de euro.

Tot din Anglia vine și Phil Foden, mijlocașul central de doar 18 ani despre care Pep Guardiola afirmă că va fi liderul lui Manchester City peste ani și ani. A marcat un gol vital în lupta pentru titlu, în victoria lui City cu Tottenham, 1-0, iar viitorul care i se prevede e zugrăvit doar în nuanțe inspirate. Crescut, la fel ca Sancho, la academia lui Manchester City, Foden are, până la 18 ani, 35 de meciuri sub comanda lui Guardiola, șapte goluri și trei pase decisive, fiind cotat la 25 de milioane de euro de către site-urile de specialitate.

Dinspre Serie A, atenția e captată de Moise Kean, puștiul de 18 ani al lui Juventus care, în 2018/2019, a marcat de șase ori și și-a depus candidatura pentru postul de partener al lui Cristiano Ronaldo în următorii ani.’Furat’ de la marea rivală, Torino, italianul născut la Vercelli din părinți ivorieni nu doar că a scris istorie pentru Juventus la cei 19 ani, dar a marcat și de două ori în cele trei șanse pe care le-a primit la naționala mare a Squadrei Azzurra.

Topul celor mai buni nu putea să nu fie prins și de un fotbalist cu ADN-ul Weah. Fiul lui George Weah, Balonul de Aur din 1995, Timothy Weah a avut un traseu interesant în fotbal, ajungând la juniorii lui PSG din Statele Unite ale Americii, de la academia lui New York Red Bulls. E văzut ca un mare star al viitorului, are un gol în acest sezon al Ligue 1, iar în iarnă șeicii l-au împrumutat în Scoția, la Celtic Glasgow. Nu s-a descurcat rău nici acolo și a marcat de trei ori.

Campionat în care au strălucit rând pe rând Romario, Ronaldo, Rivaldo, Ronaldinho sau Neymar, La Liga nu putea trimite în top decât un reprezentant al fotbalului cu iz de Copacabana. Vinicius Jr., marea speranță a lui Zidane în reconstruirea Realului modern, a știut să profite de șanse, iar trei goluri și 12 pase decisive în 28 de meciuri și 1.622 jucate reprezintă o zestre impresionantă. Din punct de vedere al cotelor de piață, se apropie foarte mult de Jadon Sancho, fiind cotat la 70 de milioane de euro.

Leave a Reply