Doar un „over 2,5” în ultimele 8 meciuri dintre Botoșani și Mediaș

FC Botoșani a câștigat meciul disputat la Sfântu Gheorghe cu Sepsi OSK cu scorul de 1-0 și și-a asigurat matematic locul 2 în clasamentul play-out, indiferent de rezultatele din ultima etapă. Echipa antrenată de Constantin Enache are 4 puncte în plus față de Sepsi Sfântu Gheorghe și nu mai poate fi ajunsă. Totuși, până la urmă a fost un sezon modest pentru gruparea din nordul Moldovei, pentru că nu a reușit nici de această dată să se califice în play-off, iar visul de a câștiga Cupa României a fost spulberat în semifinale de CS Universitatea Craiova. Gaz Metan Mediaș s-a salvat matematic de la retrogradare și baraj, deși a avut un sezon regulat foarte slab. Echipa antrenată de Cristian Pustai a crescut în valoare în pauza de iarnă, după ce au fost aduși câțiva jucători străini, care au făcut din formaţia medieșeană să fie mult mai puternică. “Gaziştii” au șansa de a termina pe locul 3 în clasamentul play-out, în cazul în care ar câștiga pe “Municipalul” botoșănean, iar la București, Sepsi Sfântu Gheorghe ar pierde cu Dinamo.

Pariază pe Liga 1 cu Betano, sponsorul oficial al competiției!

FC Botoșani se află pe locul 2 în clasamentul play-out, având 37 de puncte. Bilanţul echipei antrenate de Constantin Enache a fost de 4 victorii, 5 egaluri şi 4 înfrângeri, golaverajul fiind de 10 goluri marcate şi 9 goluri primite.

Gaz Metan Mediaș se află pe locul 4 în clasamentul play-out, având 30 de puncte. Bilanţul echipei antrenate de Cristian Pustai a fost de 6 victorii, 4 egaluri şi 3 înfrângeri, golaverajul fiind de 18 goluri marcate şi 13 goluri primite.

Ultimele 5 rezultate FC Botoșani

Etapa 9, 12.05.2018: Dinamo București – FC Botoșani 2-0 (Diogo Salomão 34, 53)

Etapa 10, 16.05.2018: FC Botoșani – Concordia Chiajna 0-1 (Paul Batin 19)

Etapa 11, 20.05.2018: FC Voluntari – FC Botoșani 1-1 (Daniel Benzar 35 – Cătălin Golofca 26)

Etapa 12, 24.05.2018: FC Botoșani – ACS Poli Timișoara 0-0

Etapa 13, 27.05.2018: Sepsi Sfântu Gheorghe – FC Botoșani 0-1 (Jonathan Rodríguez 55p)

Ultimele 5 rezultate Gaz Metan Mediaș

Etapa 9, 13.05.2018: Concordia Chiajna – Gaz Metan Mediaș 0-0

Etapa 10, 17.05.2018: Gaz Metan Mediaș – FC Voluntari 1-0 (Darius Olaru 59)

Etapa 11, 21.05.2018: ACS Poli Timișoara – Gaz Metan Mediaș 0-0 (Diogo Rosado a ratat un penalty în minutul 90+2, şut peste poartă)

Etapa 12, 24.05.2018: Gaz Metan Mediaș – Sepsi Sfântu Gheorghe 1-1 (Iulian Cristea 5 – István Fülöp 24)

Etapa 13, 28.05.2018: Gaz Metan Mediaș – Juventus București 3-0 (Marius Constantin 33, Mario Rondón 65, Nasser Chamed 84)

 

Top 5 FC Botoșani

– va termina pe locul 2 în play-out, indiferent de rezultatul cu Gaz Metan

– are cea mai bună apărare din play-out, primind 9 goluri în 13 etape

– are o singură victorie în ultimele 5 etape de play-out

– are 5 rezultate consecutive de sub 2,5 goluri în play-out

– Constantin Enache vs Cristi Pustai în Liga 1 Betano: 7 meciuri, 3 victorii Enache, 4 victorii Pustai

Top 5 Gaz Metan Mediaș

– este matematic scăpată de retrogradare şi baraj

– are al 3-lea atac din play-out, înscriind 18 goluri în 13 etape

– nu are nicio înfrângere în ultimele 5 etape disputate în play-out

– a primit un singur gol în ultimele 5 etape jucate în play-out

– nu a înscris niciun gol în ultimele 3 partide susţinute la Botoşani

 

Cote pariuri FC Botoșani

  • Rezultat final: 1.83 este cota pe Betano pentru victoria FC Botoșani
  • Gazde Peste/Sub: peste 0.5 goluri are cota 1.22 pe Betano, peste 1.5 goluri 2.05 iar peste 2.5 goluri 4.45
  • Câștigă oricare repriză: FC Botoșani 1.47 pe Betano
  • Câștigă ambele reprize: FC Botoșani 5.25 pe Betano

– Șansă dublă la Betano: 1X 1.20, X2 2.02 şi 12 1.30

– Total goluri Peste/Sub: 2.20 este cota pe Betano peste 2,5 goluri şi 1.65 pentru sub 2,5 goluri

– Ambele echipe înscriu: DA 2.02, NU: 1.75

Cote pariuri Gaz Metan Mediaș

  • Rezultat final: 4.50 este cota pe Betano pentru victoria Gaz Metan Mediaș
  • Oaspeţi Peste/Sub: peste 0.5 goluri are cota 1.62 pe Betano, peste 1.5 goluri 4.15 iar peste 2.5 goluri 11.50
  • Câștigă oricare repriză: Gaz Metan Mediaș 2.65 pe Betano
  • Câștigă ambele reprize: Gaz Metan Mediaș 21.00 pe Betano

 

Ultimele 5 meciuri din Liga 1 Betano disputate la Botoşani

19.12.2013: FC Botoşani – Gaz Metan Mediaş 2-2

27.07.2014: FC Botoşani – Gaz Metan Mediaş 0-3

30.11.2016: FC Botoşani – Gaz Metan Mediaş 0-0

07.05.2017: FC Botoşani – Gaz Metan Mediaş 0-0

24.02.2018: FC Botoşani – Gaz Metan Mediaş 1-0

Ultimele 5 meciuri din Liga 1 Betano disputate la Mediaş

21.02.2015: Gaz Metan Mediaş – FC Botoşani 1-1

22.08.2016: Gaz Metan Mediaş – FC Botoşani 0-0

19.03.2017: Gaz Metan Mediaş – FC Botoşani 0-0

29.09.2017: Gaz Metan Mediaş – FC Botoşani 1-0

29.04.2018: Gaz Metan Mediaş – FC Botoşani 2-1

Palmares Liga 1 Betano

11 meciuri

2 victorii – FC Botoșani

6 egaluri

3 victorii Gaz Metan Mediaș

 

Jucători indisponibili FC Botoșani

– mijlocașul central Olimpiu Moruțan (a plecat de la echipă)

– atacantul Mircea Axente (a plecat de la echipă)

Jucători indisponibili Gaz Metan Mediaș

– nu există

Echipa probabilă a gazdelor

Cobrea – Unguruşan, G. Miron, A. Burcă, Acsinte – Oaidă, J. Rodríguez – M. Roman, Chitoșcă, Golofca – Golubović

Echipa probabilă a oaspeţilor

Pleşca – V. Creţu, Sârghi, M. Constantin, Sg. Popovici – I. Cristea, Rosado – Chamed, Olaru, Ely Fernandes – Rondón

 

Sub 2,5 goluri & peste 2,5 goluri (play-out)

FC Botoșani a avut a avut 10 meciuri de sub 2,5 goluri şi 3 meciuri de peste 2,5 goluri

Gaz Metan Mediaș a avut a avut 5 meciuri de sub 2,5 goluri şi 8 meciuri de peste 2,5 goluri

Leave a Reply