Surpriză: Jose Mourinho, favorit să preia Newcastle

Jose Mourinho (56 de ani) a devenit, în ultimele ore, favoritul la preluarea lui Newcastle United, clubul din Premier League care s-a despărțit de curând de spaniolul Rafael Benitez. În topul Betano la pariuri sportive, managerul portughez e urmat de David Moyes, fost manager la Man. United, și Gennaro Gattuso, italianul dat afară de AC Milan.

După două sezoane în care Rafa Benitez nu a reușit să-i ducă în prim-planul Premier League, șefii “coțofenelor” i-au făcut bagajele fostului câștigător al Ligii Campionilor, iar acum vor să plece la un nou drum. În contextul în care patronul englez Mike Ashley nu a finalizat încă negocierile pentru vânzarea clubluiui către grupul saudit Bin-Zayed, se încearcă o lovitură de cinci stele pe piața managerilor, cu Jose Mourinho transformat în prioritate zero.

REVENIRE NEAȘTEPTATĂ A LUI MOURINHO? COTELE BETANO PENTRU URMĂTORUL MANAGER AL LUI NEWCASTLE

Jose Mourinho deschide lista favoriților pentru banca lui Newcastle United

Astfel, managerul lusitan demis de Manchester United la jumătatea unui sezon dezastruos, se află în pole position pentru revenirea în antrenorat. După ce a refuzat oferte de la Porto și Benfica și a fost pe lista Realului înainte de revenirea lui Zidane, “Specialul” are o cotă de 4.5 să preia clubul din Premier League. E urmat de David Moyes, ultima dată la Sunderland, Gennaro Gattuso și Chris Hughton, iar pe listă se mai află nume interesante precum Mikel Arteta, secundul lui Pep Guardiola la Manchester City, Roy Keane, Arsene Wenger, Patrick Vieira, Steven Gerrard sau Marcelo Bielsa.

Pentru Mourinho, care a declarat că va antrena doar la un club care-i va pune pe masă din capul locului o strategie realizabilă și bine gândită, o eventuală venire pe St. James’ Park ar însemna, din punctul de vedere al majorității specialiștilor, un challenge important și un mic pas în spate. De-a lungul carierei, portughezul a antrenat echipe cu nume (FC Porto, Chelsea, Inter, Real și Man. United) și a câștigat tot ce se poate câștiga, devenind unul dintre cei mai mari manageri ai secolului 21.

13 (sezonul 2017/2018) și 10 (sezonul 2018/2019) au fost locurile ocupate de Newcastle sub comanda lui Rafael Benitez, care a fost numit în funcție în martie 2016, sezon în care a retrogradat în Championship.

218 milioane de euro valorează lotul lui Newcastle, cea mai mare cotă de piață aparținându-i atacantului spaniol Ayoze Perez (20 de milioane de euro).

Leave a Reply