Ianis, ai avut o carieră de excepție. Ești fericit cu tot ce ți s-a întâmplat, trofee de echipă și personale, selecții la națională? Există și regrete?
Sunt foarte mulțumit pentru că am reușit să joc foarte mulți ani la un nivel foarte ridicat și la echipe foarte bune. Sunt sigur că puteam să joc în orice campionat puternic din Europa, dacă nu aș fi avut cele patru operații de la genunchi exact în momentul în care eram matur psihic și pregătit după experiența din Italia de la Parma și de la Inter. Am câștigat 9 trofee în trei țări diferite (România, Bulgaria și Coreea de Sud). Am fost golgheter al campionatului în 2010-2011 în România și așa rămân 100% în istoria fotbalului românesc …Mi-aș fi dorit să joc la Campionatul European din 2008 pentru că am jucat în preliminarii și domnul Pițurcă mi-a spus că dacă îmi revin după prima operație la genunchi și joc bine două luni, o să merg la Euro. Din păcate, a trebuit să mă operez din nou. Acesta este cel mai mare regret al meu: că nu am jucat la un turneu final.
Cum au fost cele două experiențe din Coreea de Sud, erau multe diferențe față de fotbalul european?
Am învățat foarte multe lucruri bune după experiențele din Asia. Acum, ca antrenor, folosesc câteva din ideile și regulile de acolo. Mă bucur că am avut șansa să ajung în Coreea și să cunosc cultura lor. Sunt multe diferențe și, din punctul meu de vedere, sunt cu mult peste fotbalul din România în cele mai multe privințe. Din păcate, trebuie să spun asta… Mi-aș fi dorit să fim mult mai sus cu fotbalul românesc.
Ești un apreciat analist TV. Când ai hotărât să treci de la fotbalul vorbit la cel practic, la antrenorat?
Eu m-am apucat de școala de antrenori cu un an înainte să mă hotărăsc să mă las de fotbal. De mic mi-am dorit să organizez echipe după cum văd eu fotbalul în teren. Sunt sigur că o să reușesc să am rezultate la fel de bune ca antrenor cum am avut și ca jucător. Îmi este ușor să discut la TV despre fotbal pentru că l-am jucat efectiv timp de 30 de ani și îl înțeleg în profunzimea lui.
Ca antrenor ai ales calea cea grea, dar sănătoasă, de la sectorul juvenil, Liga a II-a și apoi prima scenă. Când speri să vină pasul acesta?
Am ales să capăt experiență. Nu mă grăbesc. Vreau să înțeleg fiecare nivel din postura de antrenor și acum, după aproape doi ani de Liga a II-a, pot să spun că sunt pregatit pentru primul eșalon.
Ce impact a avut asupra ta întâlnirea cu fotbalul italian, Inter și Parma?
A fost dificil pentru că nu știam nimic tactic, iar forța lor era mult peste ce nivel aveam eu la 20 de ani. Mă bucur că am avut șansa să fiu coleg cu mulți jucători mari chiar și cu un câștigător al Balonului de Aur (Fabio Cannavaro) de la care am învățat foarte multe detalii fotbalistice și umane. Dacă aș fi ajuns din nou la 24 de ani în Italia și nu aș fi fost operat de atâtea ori la genunchi, sunt sigur că aș fi făcut meciuri mult mai bune.
Ce părere ai despre transferul lui Dennis Man la Parma? Cum crezi că îi va fi acolo, mai ales că tu cunoști foarte bine această echipă?
Mă bucur pentru Dennis că a reușit sa plece într-un campionat puternic și la un club de tradiție din fotbalul european și sper să ajungă la fel de iubit precum a fost Adi Mutu, cu toate că o să fie foarte greu. Fotbalul italian este dificil și aici mă refer la ritm, intensitate și spații de joc. Eu m-am simțit foarte bine și toată lumea din club s-a purtat foarte frumos cu mine, dar îmi pare rău că am stat doar un an și două luni și că nu am reușit să fiu un jucător foarte important în istoria clubului și să rămân mai mult timp acolo. Au trecut 16-17 ani de atunci și sunt convins că s-au schimbat multe lucruri. Atunci echipa era an de an în cupele europene. Am jucat chiar cu Steaua în grupele Europa League în sezonul 2004-2005. Ce pot să spun este că orașul este frumos, oamenii sunt calzi și îți oferă tot sprijinul de care ai nevoie și cu siguranță o să aibă toate condițiile ca să reușească. Este important ca în acest an să scape cât mai repede de emoțiile retrogradării ca mai apoi să aibă un sezon mult mai bun. Îi urez succes și să fie sănătos pentru că are calități tehnice și viziune în teren precum un fotbalist de top 50 mondial.
Care este top 5 fotbaliști all time în opinia ta?
Messi, Ronaldo Fenomeno, Cristiano Ronaldo, Maradona și Hagi (merită să fie în orice top mondial pentru cât de mare a fost și cum mi-a bucurat copilăria).
Dar top 3 antrenori care te inspiră în noua meserie?
Klopp, Conte și Guardiola (toți cu filosofii diferite, dar încerc să înțeleg de la fiecare abordarea tactică, sunt diferiți, de aceea îi și urmăresc).
Toți avem un meci de referință din carieră, care ne-a intrat la suflet. Care este acest meci special pentru tine?
Meciul cu Everton din Cupa UEFA. Întâlneam cu Dinamo locul 4 din Anglia. Nimeni nu ne dădea vreo șansă și am câștigat 5-1 la București, dominând copios partida.
Având acum un contact foarte strâns cu fotbalistul român, care crezi este explicația pentru eșecul fotbaliștilor noștri în străinătate din ultimii 10 ani, desigur, cu micile excepții?
Este simplu: mental nu suntem la cel mai înalt nivel, iar din punct de vedere fizic, jucătorii români actuali sunt departe rău de cerințele din fotbalul actual, din cauză că nu se lucrează cum trebuie la juniori, până la vârsta de 19 ani.
Care este potențialul Farului în următoarele sezoane? Se va focusa pe dezvoltarea și exportul de jucători sau vizează în mod practic și promovarea?
Ne batem pentru un loc de play-off și încercăm să promovăm încă din acest an, dar nu este o tragedie pentru că suntem departe ca buget de echipele care și-au propus acest lucru. Avem 30% din bugetul lor, dar și așa putem să reușim pentru că avem o echipă foarte bună și nimeni nu a reușit să ne domine, chiar și atunci când am pierdut, am jucat și nu am păcălit fotbalul ca să scoatem un punct. Este greu să se vândă jucători din Liga a II-a. Ca să putem vinde jucători, trebuie să fim în prima ligă.