manchester city de bruyne

Guardiola îl învinge pe Mourinho pe Old Trafford


Manchester City a câștigat sâmbătă cu 2-1 meciul din etapa a patra a Premier League, cu Manchester United.

Partida a fost una foarte așteptată, deoarece i-a pus față în față pe cei mai mari antrenori ai momentului, Jose Mourinho și Pep Guardiola.

Iar întâlnirea nu a dezamăgit. Kevin de Bruyne (foto) a deschis scorul în minutul 15, după câteva pase rapide pornite chiar de la portarul celor de la City.

În minutul 36, tot De Bruyne a șutat bine din careu după o fentă rapidă, mingea a lovit bara, iar Kelechi Iheanacho s-a trezit cu balonul în picior trebuind doar să îl trimită cu latul în plasa lui De Gea.

United a revenit pe tabelă în minutul 42. O greșeală în apărare a lui United l-a pus în valoare pe Zlatan Ibrahimovic. Acesta a lutat frumos pe sus, plasat și a înscris al cincilea său gol din acest sezon, în toate competițiile, pentru United.

Suedezul a fost la un pas de egalare la finalul primei reprize. El a beneficiat de o ieșire dintre buturi a portarului Bravo și a trimis spre gol, dar nu a observat că pe linia porții se repliase un apărător care a oprit mingea din drumul aparent inevitabil spre plasă!

În repriza a doua, United a avut un gol anulat pentru ofsaid, după ce Ibrahimovic a deviat în plasă, deși se afla în poziție de afară din joc.

evin de Bruyne putea oferi celor de la City un final liniștit, dar mingea trimisă de el a lovit bara.

A fost a 17-a întâlnire directă dintre Mourinho și Guardiola, iar spaniolul a acumulat a opta victorie. Mou rămâne cu doar trei succese, iar restul sunt șase egaluri.

Pariază pe Premier League

Leave a Reply