E momentul românilor în Europa League

Joia avem CFR Cluj în Europa League, mulți români anunțați titulari la echipele lor de club, precum și alte partide interesante.

 

UEFA Europa League

 

CFR Cluj – Young Boys

Campioana României pleacă cu un moral excelent înaintea acestui al doilea meci din grupa sa de Europa League, fiind pe primul loc, după victoria din deplasarea de la Sofia din prima rundă, 2-0 cu ȚSKA. Clujenii au un șir de 18 meciuri fără înfrângere în toate competițiile, dacă luăm în considerare faptul că meciul cu Dinamo Zagreb s-a încheiat egal în timpul regulamentar, dar au fost eliminați, până la urmă, de croați la loviturile de departajare. Dan Petrescu nu se va putea baza la acest meci pe Mike Cestor, accidentat.

Elvețienii vor să obțină în Gruia primele lor puncte din grupă, după ce au pierdut în prima etapă acasă cu o echipă mai mult de rezerve a Romei. Elvețienii au condus atunci la pauză cu un gol din penalty, dar italienii au revenit și au învins cu 2-1, după ce au introdus pe teren în repriza a doua mai mulți jucători titulari de drept. Echipa din capitala Elveției a câștigat ultimele 3 titluri naționale, întrerupând, astfel, supremația lui FC Basel, care ajunsese la 8 titluri consecutive de campioană.

Ambele formații vin după victorii în campionatele lor interne. CFR se află pe poziția secundă în România, iar Young Boys s-a instalat în poziția de lider din campionatul elvețian, după înfrângerea lui St. Gallen din weekend. Arbitrul delegat la această întâlnire ne este cunoscut, suedezul Glenn Nyberg fiind la centru și în victoria din septembrie a României, 3-2 la Klagenfurt cu Austria.

Cealaltă partidă a grupei A între AS Roma și ȚSKA Sofia

 

AC Milan – Sparta Praga

AC Milan are un început de sezon foarte puternic. Rossoneri sunt la două puncte avans în vârful Seriei A, fiind neînvinși, în ciuda faptului că s-au confruntat deja cu Inter și Roma în primele cinci jocuri. De asemenea, au început campania din Europa League cu o victorie, 3-1 în deplasare la Celtic. Diavolii Roșii joacă acasă, pe San Siro, în al doilea meci din grupa H, împotriva celor de la Sparta Praga, și vor să ajungă la 23 de meciuri fără înfrângere în toate competițiile. Giganții din Seria A îi au în continuare indisponibili pe Gianluigi Donnarumma și, proaspătul transferat, Jens Petter Hauge.

Sparta Praga s-a calificat direct în grupele Europa League și aveau o serie de 7 victorii consecutive până la primul meci din grupă, pierdut acasă, 4-1 cu Lille. La cehi va reveni Srdan Plavsic, care a lipsit etapa trecută din cauza unei suspendări, dar lipsește Ladislav Krejci, care a luat cartonaș roșu în meciul cu Lille. Sparta se află pe primul loc în campionat după 6 meciuri jucate, la 2 puncte avans de rivalii din oraș, Slavia și se deplasează la Milano odihniți, neavând meci în campionat weekend-ul trecut.

Cele două echipe s-au mai înfruntat în cupelor europene în fazele eliminatorii, în 1995 în Cupa Uefa și în 2004 în Liga Campionilor, AC Milan mergând mai departe de fiecare dată. Va fi și un duel al internaționalilor români, între portarii Ciprian Tătărușanu de la AC Milan și Florin Niță de la Sparta Praga.

Cealaltă partidă a grupei H este între OSC Lille și Celtic Glasgow

 

AEK Atena – Leicester

Favorita grupei G, Leicester, a început  cu o victorie 3-0 acasă contra ucrainenilor de la Zorya Luhansk. Englezii se deplasează la Atena, pentru meciul cu AEK de pe Stadionul Olimpic “Spiros Louis”, fără Ricardo Pereira, Caglar Soyuncu, Wilfred Ndidi, Nampalys Mendy și Islam Slimani, toți accidentați. Va reveni însă golgheterul echipei, Jamie Vardy, care a lipsit în ultimele două partide. Antrenorul Brendan Rodgers cunoaște foarte bine formația greacă de pe vremea când era managerul lui Celtic, fiind eliminat de “Galben-Negrii” în calificările pentru grupele Champions League din sezonul 2018-2019. Vulpile au câștigat ultimul lor meci din Premier League, 1-0 la Londra cu Arsenal, și se află pe loc de Champions League în campionat, la un punct distanță de liderul din acest moment, Everton.

Grecii erau foarte optimiști în momentul aflării compenenței grupei lor de Europa League, dar au revenit imediat cu picioarele pe pământ după înfrângerea dură suferită în prima etapă, 3-0 în Portugalia cu SC Braga. AEK Atena va face tot posibilul să evite o a doua înfrângere la rând în grupele Europa League pentru a se menține în lupta pentru locul doi cu SC Braga. Ionuț Nedelcearu este anunțat titular la greci.

Cealaltă partidă a grupei G este între FC Zorya Luhansk și SC Braga

 

SK Slavia Praga – Bayer Leverkusen

Cu doar 3 zile de odihnă, nemții revin în Europa League în deplasarea de la Praga, pentru duelul cu echipa lui Nicolae Stanciu, SK Slavia. Leverkusen a reușit o victorie spectaculoasă în prima etapă, 6-2 acasă cu formația lui Patrick Vieira, Nice. Farmaciștii sunt neînvinși în acest sezon în toate competițiile, și au câștigat 5 din ultimele 6 meciuri disputate în Europa League.

Cehii sunt neînvinși în campionatul intern, dar nu au același parcurs, până acum, și în Europa. Slavia Praga a pierdut surprinzător în prima rundă, 3-1 în Israel cu Hapoel Beer Sheva. Un avantaj pentru duelul din această seară îl reprezintă faptul că echipa este odihnită nejucând în weekend-ul trecut. Antrenorul Trpisovsky nu îi are disponibili pe Thomas Holes și Peter Olayinka, însă, internaționalul român, Nicolae Stanciu, este anunțat titular.

Cealaltă partidă a grupei C este între OGC Nice și Hapoel Beer Sheva

 

Ce meciuri vrei să pui pe bilet?

Toate meciurile zilei sunt incluse în oferta Betano unde găsești: peste 1,400 de pariuri pe fiecare meci, speciale, live, Cash Out 100% înainte de începerea meciurilor și BetCombo, precum și Misiuni cu premii speciale în fiecare săptămână. Jocul începe acum!

Leave a Reply