După 17 meciuri jucate în era Premier League, Crystal Palace încă nu a reușit să câștige în fața lui Manchester United. Monica Niculescu începe turneul de la Indian Wells. Tamaș are din nou derby cu Maccabi Haifa, după ce i-a eliminat din cupă.
Crystal Palace – Manchester United, 22:00. Cote cu marjă 0%!
Crystal Palace are recordul negativ în Premier League pentru numărul de meciuri în fața unei echipe pe care nu a învins-o vreodată: 17 cu United. Londonezii au doar trei egaluri și au marcat doar de 5 ori în poarta diavolilor în această eră, ultima lor victorie venind în mai 1991. O altă statistică îngrijorătoare pentru gazde e legată de absența lui Wilfried Zaha. Fără ivorian, Palace a jucat 8 meciuri în acest sezon și le-a pierdut pe toate, reușind să înscrie un singur gol. Zaha, accidentat la genunchi, va reveni abia etapa viitoare. United nu a luat niciun punct în ultimele 2 deplasări din Premier League, la Tottenham și Newcastle. Nu a suferit 3 înfrângeri consecutive „afară” în campionat din 1996, iar Jose Mourinho a avut doar odată în carieră această contra-performanță, în 2006.
Maccabi Haifa – Hapoel Haifa, 21:00
Gabi Tamaș va avea parte de al doilea derby al orașului Haifa în 5 zile. Precedentul meci a contat pentru sferturile de finală din Cupa Israelului, încheiat 1-1. Hapoel a mers mai departe grație golului în deplasare al lui Tamaș din tur, pentru 2-2. Echipa românului a câștigat meciul direct din campionat, jucat în decembrie, cu 1-0. Va fi ultimul derby al sezonului, Hapoel urmând să joace în playoff iar Maccabi în playout. Cu o victorie diseară, Tamaș s-ar apropia la 5 puncte de primul loc, cu o etapă rămasă din sezonul regulat.
Monica Niculescu – Ann Li, 22:15
La Indian Wells încep calificările în această seară. Simona Halep este favorita numărul 1, și sperăm ca alături de ea să ajungă pe tabloul principal și Monica Niculescu. Joacă de la 22:15 cu Ann Li, o americancă de 17 ani aflată pe locul 479 în clasamentul WTA. Niculescu e mare favorită, cota pentru o victorie cu 2-0 fiind mai mică de 1.40!
Celta Vigo – Las Palmas, 22:00
Las Palmas are șansa să părăsească locurile retrogradabile cu o victorie la Celta Vigo. Joi au luat un punct neașteptat, în partida cu Barcelona, și au pierdut doar un meci în ultimele 5 etape. Rezultatele din deplasare îi țin, însă, în sudul clasamentului. Singura victorie „afară” în acest sezon de La Liga a fost obținută în septembrie, de atunci mai reușind doar trei egaluri. Două dintre ele au venit în februarie, ambele 0-0. Din 13 deplasări, oaspeții de azi nu au înscris decât în două. Celta Vigo și Las Palmas oferă meciuri cu goluri multe, ultimele 9 fiind cu peste 2,5, iar 3 din ultimele 5 cu peste 5,5!