cavani-ronaldo-liga-campionilor

Ce pariem azi: Liga Campionilor și Craiova – Dinamo

Zi cu meciuri puține dar foarte bune. Aflăm primele două sfert-finaliste din Liga Campionilor după PSG – Real și Liverpool – Porto, dar și a treia semifinalistă din Cupa României după Craiova – Dinamo. Cote mărite și oferte la toate meciurile!

Paris Saint-Germain – Real Madrid, 21:45

Cote 1X2: 1.90 PSG, 4.40 X, 4.00 Real

Cote la calificare: 3.45 PSG, 1.30 Real

Cote mărite: 17.00 scor corect 3-1; plus altele în oferta pentru marcatori și peste/sub!

Minutul de Aur! Pariază pe minutul următorului gol, iar dacă pierzi pariul la diferență de un minut, noi îl considerăm câștigător! Află mai multe!

PSG speră să întoarcă istoria în favoarea ei. Eliminată anul trecut în această fază a Ligii de Barcelona după memorabila dublă (4-0, 1-6), formația franceză va încerca propria „remontada” în fața celuilalt gigant spaniol. Parisul a condus cu 1-0 pe Bernabeu și au fost la egalitate până spre finalul meciului, când a primit două goluri. 3-1 nu e un scor imposibil de întors: din 12 echipe care au pierdut cu acest scor în tur în Liga Campionilor, 4 s-au calificat în faza următoare.

PSG și Real s-au mai întâlnit de două ori în faze eliminatorii, cu francezii mergând mai departe. Ambele au fost în sferturile de finală, în 1993 în Cupa UEFA și 1994 în Cupa Cupelor. Au mai jucat în urmă cu două sezoane în grupele Champions League, fiind 0-0 la Paris și 1-0 la Madrid. Acel 0-0 din octombrie 2015 e ultimul meci internațional în care PSG nu a dat gol pe propriul teren! Pe Parc des Princes, gazdele au pierdut o singură dată în ultimele 46 jocuri din cupele europene!

Importanța meciului pentru cele două cluburi a fost demonstrată și de alegerile antrenorilor în ultimele partide de campionat. Francezii au câștigat cu 2-0 la Troyes, fără să folosească superstaruri ca Marquinhos, Verratti, Pastore, Cavani sau Mbappe. Toți sunt așteptați pe teren diseară, însă la parizieni va lipsi Neymar pentru o perioadă mai lungă. Madridul a trecut cu 3-1 de Getafe, fără Varane, Marcelo, Modric sau Kroos.

Echipe probabile

PSG: Areola – Dani Alves, Marquinhos, Thiago Silva, Kurzawa – Verratti, Thiago Motta, Rabiot – Mbappe, Cavani, Di Maria

Real: Navas – Carvajal, Ramos, Varane, Marcelo – Modric, Casemiro, Isco – Bale, Benzema, Cristiano Ronaldo

Liverpool FC – FC Porto, 21:45

Cote 1X2: 1.56 Liverpool, 4.30 X, 7.70 Porto

Cotă scor corect 0-5: 451.00

Cote mărite: 2.40 1 pauză 1 final, 2.45 ambele înscriu și peste 2,5 goluri

Nu mai e niciun semn de întrebare în ceea ce privește echipa calificată după ce Liverpool a câștigat cu 5-0 în deplasare. „Cormoranii” sunt neînvinși în Liga Campionilor în acest sezon, una din cele trei formații care se pot lăuda cu asta, alături de Barcelona și Tottenham. Au cele mai multe goluri înscrise în acest sezon: 28, 25 dintre ele în ultimele 5 partide. Iar dacă la PSG – Real am spus ca revenirea e posibilă, aici nu e. Nicio echipă nu a mers mai departe în Liga Campionilor după ce a pierdut cu 5-0 în tur. Istoricul lui Porto în Anglia susține același lucru: portughezii nu au nicio victorie în 12 partide jucate pe teren englez.

În ciuda scorului din tur, Jurgen Klopp insistă că nu va roti echipa. La conferința de presă a anunțat că vor fi maxim 3 schimbări față de 11-le cu care a început ultimul joc de campionat și că va introduce jucătorii aflați în cea mai bună formă. Ar fi o decizie ciudată, mai ales din cauza faptului că Liverpool va juca împotriva lui Manchester United în weekend, având șansa să urce pe 2 în Premier League. Porto e din ce în ce mai aproape de un nou titlu de campioană, după ce vineri a învins-o cu 2-1 pe Sporting. Nu au pierdut niciodată în campionat și au 5 puncte în fața locului 2, ocupat de Benfica. Și Sergio Conceicao a confirmat că va trimite cel mai bun 11 pe teren astăzi.

Echipe probabile

Liverpool: Karius – Gomez, Van Dijk, Lovren, Moreno – Oxlade-Chamberlain, Henderson, Milner – Salah, Firmino, Mane

Porto: Casillas – Maxi Pereira, Felipe, Marcano, Dalot – Herrera, Otavio, Sergio Oliveira – Corona, Aboubakar, Brahimi

Universitatea Craiova – Dinamo București, 17:00

Cote 1X2: 1.80 Craiova, 3.80 X, 5.40 Dinamo

Cote la calificare: 1.40 Craiova, 3.00 Dinamo

Cotă scor corect 2-2: 20.5

2-2 a fost rezultatul ultimelor trei meciuri dintre Craiova și Dinamo, toate în campionat. Ultimele 5 s-au încheiat la egalitate, inclusiv întâlnirea din sferturile cupei de anul trecut, în urma căreia oltenii au câștigat la penalty-uri.

Dinamoviștii nu concep o concluzie identică azi, cupa fiind singura lor șansă să salveze sezonul. Locul 8 pe care au încheiat sezonul regulat reprezintă o dramă pentru câini, iar acum singura posibilitate prin care pot merge în Europa la vară e câștigarea Cupei României. Va fi debutul lui Florin Bratu pe banca lui Dinamo, elevii săi fiind motivați suplimentar și de primele anunțate pentru victorie. Craiova se pregătește de playoff, însă va trata cu maximul de seriozitate această partidă.

Echipe probabile

Craiova: Mitrovic – Popa, Kelic, Briceag – Dimitrov, Mateiu, Zlatinski, Bancu – Băluță, Gustavo, Mitriță

Dinamo: Penedo – Hanca, Maric, Dudea, Olteanu – Mahlangu, Monroy – Torje, Nistor, Salomao – Pesic

Leave a Reply