Spania

Spania începe slab EURO 2016


Spania, campioana europeană en-titre, a debutat cu o victorie anemică, 1-0, luni, contra Cehiei, în Grupa D a EURO 2016.

A fost cel mai anost meci de până acum de la turneul din Franța. Golul s-a marcat abia în minutul 87, o execuție a lui Pique pe lână portarul ceh Cech.

Vina partidei plictisitoare a fost a Cehiei, intrată pe teren pentru un egal la zero. Iar când îți propui egal pierzi, așa cum s-a și întâmplat. Cehii au trimis primul șut pe spațiul porții abia în minutul 45, iar portarul Cech a fost cel care a ținut tabela albă până spre final prin paradele sale.

Spania a dominat cifrele

De cealaltă parte, ibericii au încercat, au avut o posesie de 72% și 18 șuturi pe poartă. dintre care cinci pe spațiul porții.

Condusă cu 1-0, Cehia s-a trezit pe final, dar a fost prea târziu, portarul De Gea respingând cea mai periculoasă ocazie de gol a cehilor pe final de meci.

În Grupa D, Spania se află la egalitate perfectă cu Croația, trei puncte, un gol marcat și nici unul primit.

Spania are cota de 1,45 pe Betano.com pentru a câștiga Grupa D.

Spania: 13. David de Gea — 16. Juanfran, 3. Gerard Pique, 15. Sergio Ramos (căpitan), 18. Jordi Alba — 10. Cesc Fabregas (14. Thiago Alcantara, 70), 5. Sergio Busquets, 6. Andres Iniesta — 21. David Silva, 22. Nolito (11. Pedro Rodriguez, 82) — 7. Alvaro Morata (20. Aritz Aduriz, 62). Selecționer: Vicente del Bosque.

Cehia: 1. Petr Cech — 2. Pavel Kaderabek, 6. Tomas Sivok, 5. Roman Hubnik, 8. David Limbersky — 22. Vladimir Darida, 13. Jaroslav Plasil — 4. Theodor Gebre Selassie (18, Josef Sural, 86), 10. Tomas Rosicky (căpitan; 15. David Pavelka, 88), 19. Ladislav Krejci — 7. Tomas Necid (21, David Lafata, 75). Selecționer: Pavel Vrba.