euro pique

EURO 2016, patru clipuri de văzut


Iată mai jos patru clipuri care merită vazute de la EURO 2016. Primul este un moment creat de fanii irlandezi pe stradă, al doilea este din timpul meciului de marți seară dintre Spania și Croația, al treilea este un gest bizar al lui Pique în timpul intonării imnului Spaniei, iar al patrulea îl are în centru pe Cristiano Ronaldo care și-a pierdut cumpătul înainte de partida cu Ungaria.

Euro-Serenada irlandeză

Suporterii irlandezi și-au arătat romantismul în fața unei tinere franțuzoaice. Peste 100 de fani ai foii de trifoi au cantat in cor, pe stradă, o melodia Can’t Take My Eyes Off You, sub formă de serenadă, dedicație specială pentru o studentă în vârstă de 19 ani din Franța.

Momentul decisiv din Spania – Croația

Spania a beneficiat de un penalty la scorul de 1-1 în meciul de marți seară cu Croația. Golul i-ar fi adus Spaniei locul 1 în grupă și evitarea Italiei în optimile de finală.

Numai că lovitura de la 11 metri nu avea să se deruleze după un scenariu normal. Când Sergio Ramos se pregătea la punctul cu var, croatul Darijo Srna s-a dus lângă portarul Danijel Subasic și i-a șoptit unde va fi penalty-ul executat. La rândul său, Srna aflase de la Luka Modric.

A urmat execuția lui Ramos, acesta a șutat pe mijlocul porții, cu toată forța. Subasic a rămas pe loc și a parat, păstrând scorul la 1-1. La scurt timp după aceea, Croația a marcat golul victoriei, cel care i-a adus calificarea de pe locul 1 din grupă și a trimis Spania într-o optime de finală infernală cu Italia.

Degetul lui Pique

Un alt moment controversat a avut loc înainte de meciul dintre Spania și Croația. Gerard Pique a arătat degetul din mijloc în timpul intonării imnului de stat al Spaniei. Gestul său nu poate naște decât speculații. S-a spus că ar fi fost adresat fie unui cameraman insistent, fie din frondă pentru Spania el fiind catalan și militând pentru autonomia acestei regiuni.

Ronaldo aruncă un microfon în apă

Tesiunea a fost maximă inainte de Portugalia – Ungaria. Ronaldo nu a marcat nici un gol la EURO 2016 și a ratat un penalty. Cu câteva ore înainte de partida cu maghiarii, CR7 și-a pierdut cumpătul și a aruncat microfonul unui jurnalist portughez direct într-un lac. Momentul a fost surprins de camerele tv.

Leave a Reply