Se dă startul celei mai noi competiții sportive – 5K BETANO Night Run

Prima ediție a competiției de alergare, destinate amatorilor de sporturi outdoor, se va desfășura la apus, pe 8 iunie, ora 20:30, în Parcul Herăstrău

 

BETANO.com, operator european de pariuri sportive și cazinou online, anunță lansarea oficială a primei curse de 5 kilometri pe timp de seară, dedicate iubitorilor de sport în aer liber, vineri, 8 iunie 2018, ora 20:30 în Parcul Herăstrău. Intitulat 5K BETANO Night Run, evenimentul de seară este implementat în colaborare cu Bucharest RUNNING CLUB, organizatorul celor mai mari competiții de alergare stradală din România.

 

Sub sloganul La noapte, orașul e al nostru, bucureștenii sunt invitați să își petreacă seara de vineri într-un mod neobișnuit, într-o experiență unică marca BETANO. Traseul include porțiuni de alergare stradală cu trafic limitat și porțiuni prin parcul Herăstrău, cursa de 5 km încheindu-se în parcarea Berăriei H. Participarea la 5K BETANO Night Run se poate face completând formularul de înscriere disponibil la adresa https://www.betanonightrun.ro/inregistrare.html.

 

Cu promisiunea unei seri de vineri pline de distracție, BETANO încurajează alergătorii cu vârsta peste 18 ani să parcurgă cei 5 kilometri pe traseul stabilit, în cadrul competiției individuale, dar și în echipe de minim 5 persoane. În kitul de alergător pentru competiția de seară participanții vor găsi tricoul tehnic, o lanternă frontală și alte cadouri din partea sponsorilor. De asemenea, alte premii și surprize îi așteaptă pe cei care vor trece linia de sosire, care se vor bucura de o cursă de alergare atipică, ce are ca scop buna dispoziție.

 

Sute de oameni dornici să facă mișcare sunt așteptați să cucerească orașul la lăsarea serii și să se bucure de eveniment impreună cu familia și prietenii, BETANO încurajând abordarea unui stil de viață mai sănătos, bazat pe mișcare în aer liber. La finalul cursei, participanții sunt invitați să rămână în parcarea Berăriei H, pentru un concert special și surprize din partea sponsorilor.

 

Alergarea este despre pasiune, despre a te conecta cât mai mult cu tine. BETANO a creat această competiție sportivă din dorința de a încuraja cât mai mulți oameni să facă mișcare, dar să se și distreze, în același timp. Așa că îi invităm să se bucure de o alergare neobișnuită în București, pentru că punem mult accent pe introducerea sportului în viața de zi cu zi a publicului din România. Sperăm ca toți participanții să se bucure de sentimentul minunat al trecerii liniei de sosire, alături de noi”, a declarat Ioanna Kozadinou, Marketing Executive BETANO.

 

„Când am demarat aceste proiecte, eram destul de puțini alergători în București. În ziua de azi, tot mai mulți oameni sunt tentați să alerge iar capitala găzduiește din ce în ce mai multe evenimente de acest gen. De ce Betano Run? Pentru că este primul eveniment de 5 kilometri pe timp de seară dezvoltat de Bucharest RUNNING CLUB. Vă asteptăm cu drag acolo” a declarat Valeria Răcilă van Groningen, president Bucharest RUNNING CLUB.

 

5K BETANO Night Run este susținut de partenerii: World Class – Partener Sportiv, Olympus Romania – Partener Nutriție, Athénée Palace Hilton – Partener Hotel, Uniqa – Partener Asigurări, Izvorul Minunilor, Green Cola – Partener Hidratare, Beraria H – Sponsor petrecere, Frank, OMD – Parteneri Comunicare.

 

Mai multe informații despre desfășurarea 5K BETANO Night Run și program sunt disponibile pe site-ul www.betanonightrun.ro sau pe pagina de Facebook a evenimentului https://www.facebook.com/BetanoNightRun/. Taxa de participare la cursă este de 50 RON pentru inscriere individuală și 40 RON pentru înscrierea fiecărui membru al echipelor.

 

***

 

Despre BETANO.com

BETANO.com este o platformă de jocuri de noroc online care folosește cele mai noi tehnologii pentru a oferi o interfață prietenoasă membrilor și o experiență de pariuri completă. Platforma pune la dispoziția membrilor o gamă largă de activități de pariuri, precum pariuri sportive, pariuri sportive live, cazinou. Oferind servicii de înaltă calitate, precum asistență rapidă, tranzacții sigure și rapide, platforma BETANO este special gândită pentru a răspunde  nevoilor membrilor săi.

BETANO.com este parte a GML Interactive LTD, o companie de jocuri de noroc online, care operează legal în Grecia, Cipru și România.

Pentru mai multe detalii, vizitați: BETANO.com

 

Despre Bucharest RUNNING CLUB

Bucharest RUNNING CLUB este organizatorul celor mai mari competiții de alergare stradală din România – „ Bucharest Running Club premier events”. Începând cu anul 2008, Bucureștiul a fost inclus în circuitul internațional al maratoanelor, alăturându-se celorlalte capitale europene care găzduiesc anual astfel de competiții. Calendarul de evenimente din acest an cuprinde cea de-a 3-a ediție a UNIQA Asigurări 10K& Family Run din data de 1 aprilie, ediția a 7-a a Volkswagen Bucharest HALF MARATHON din 12-13 mai, precum și cea de-a 11-a ediție a Raiffeisen Bank Bucharest MARATHON din 13-14 octombrie.

Toate competițiile Bucharest RUNNING CLUB sunt acreditate și înscrise în calendarul internațional al AIMS (Asociația Internațională a Maratoanelor și Semimaratoanelor) și IAAF. BRC a dezvoltat în România modelul asocierii competițiilor de alergare cu o cauză socială, umanitară sau ecologică iar în prezent sunt peste 30 cauze partenere ale evenimentelor. Acestea cumulează fonduri de 50.000 -100.000 euro anual pentru proiectele comunitare, sociale, educaționale, ecologice prezentate.

BRC a fost primul ONG care a demarat o platformă de voluntariat sportiv în Romania  – www.voluntarinsport.ro iar în prezent colaborează cu peste 1.000 voluntari activi care se implică în proiecte și evenimente sportive. BRC organizează competiții proprii dar și evenimente de sport de masă pentru companii și ONG-uri.

De la înființare, BRC a organizat peste 100 de evenimente de alergare, mișcare în aer liber, sport de masă, voluntariat, educație, comunicare, dezvoltare comunitară. Site-urile oficiale ale Bucharest RUNNING CLUB sunt: www.bucuresti10km.ro, www.bucuresti21km.ro, www.bucharest-marathon.comwww.voluntarinsport.ro, www.abrc.ro. FB/ Bucharest10km; Bucharest21km; BucharestMarathon; BucharestRuningClub; VoluntarInSport; #RunInBucharest

Leave a Reply