Etapa a doua a Campionatului Național Digital de Circuit Betano, singurul eveniment sportiv desfășurat live în România în luna aprilie, a avut de toate: de la incidente de cursă, la depășiri spectaculoase și schimbări majore în clasament. Emanuel Gaczella și Lukas Hellmann au câștigat, vineri seară, cele două manșe de pe Red Bull Ring, iar Dragoș Simion s-a instalat în fotoliul de lider al clasamentului general, cu 53 de puncte, peste Florin Botea (44 de puncte) și vicecampionul olimpic la tenis Florin Mergea (41 de puncte).
Gaczella a făcut “dubla”: pole-position și victorie în manșa I
Începute la 22:30, în preambulul primei manșe, calificările au stat sub dominarea lui Emanuel Gaczella. Cu cel mai bun timp, 1.30.067, Gaczella a pus mâna pe pole position, fiind urmat de Claudiu Clima, liderul de la general de după etapa de la Silverstone. Din linia a doua au plecat Victor Taraș și Lukas Hellmann, în timp ce linia a treia a fost ocupată de Florin Mergea și Mihai Drăgan. Top 10 au mai prins Leo Borlovan, Bogdan Mutu, Dragoș Simion și Maximilian Junger.
Plecat primul, Gaczella și-a respectat statutul și nu s-a mai uitat peste umăr decât după ce a trecut primul linia de sosire cu un avans mare, de opt secunde, față de Florin Mergea, cel care l-a depășit cu doar o miime de secundă pe Bogdan Mutu. La debutul său în campionat, Maximilian Junger a terminat pe poziția a cincea, urmat de Florin Botea, Dragoș Simion, Leo Borlovan, Akos Szabo, Aldrin Opran și Lukas Hellmann, ca să-i amintim pe cei intrați în Top Ten.
Hellman culege laurii, Simion ajunge în fruntea clasamentului general
Clasat pe locul al zecelea, Lukas Hellmann a profitat de regula conform căreia primii zece clasați în prima manșă sunt dispuși descrescător pe grila de start a celei de-a doua. A plecat din pole position. a copiat traseul perfect al lui Gaczella în prima manșă și a câștigat cu un avans de cinci secunde față de Leo Borlovan. Plecat de pe locul cinci, Dragos Șimion a prins ultima treaptă a podiumului, suficient pentru a trece pe primul loc în clasamentul general.
Cu două clasări pe poziția a patra, Maximilian Junger a reușit să adune pe Red Bull Ring un total de 26 de puncte, la fel ca și Lukas Hellmann, cei doi fiind performerii etapei. Incidentele au bulversat încă o dată bătălia de pe circuit, nu puțini fiind cei care au avut de suferit de pe urma acestora.
Etapa următoare este programată pe circuitul de la Nürburgring în ziua de 1 mai 2020, cursa principală urmând să aibă loc de la ora 23:00, în direct pe Pro X.
TOP 3 CALIFICĂRI:
1 #528 Emanuel Gaczella 1:30.067
2 #532 Claudiu Clima 1:30.166
3 #306 Victor Taras 1:30.178
TOP 3 MANȘA 1:
1 #528 Emanuel Gaczella 30:16.658
2 #509 Florin Mergea + 8.138
3. #535 Bogdan Mutu + 8.139
Top 3 MANȘA 2:
1. #307 Lukas Hellmann 30:15.724
2. #916 Leo Borlovan + 4.744
3. #541 Dragoș Simion + 17.818
TOP 3 CLASAMENT GENERAL:
1. Dragoș Simion 53p
2. Florin Botea 44p
3. Florin Mergea 41p