Retrospectiva sfârșitului de săptămână în fotbalul european: Arsenal pierde teren în Premier League, Bayern continuă seria meciurilor neconvingătoare în Bundesliga!

Finalul de săptămână a adus mai multe rezultate surpriză în fotbalul european, iar Betano prezintă mai jos o retrospectivă din cele mai importante cinci campionate de pe Bătrânul Continent.

Premier League

Lupta pentru titlul din Premier League devine tot mai interesantă pe măsură ce sezonul se apropie de final. Campioana Manchester City s-a apropiat la doar patru puncte de liderul Arsenal, în condițiile în care ”tunarii” au bifat al doilea meci consecutiv fără victorie. Arsenal a remizat în deplasare cu West Ham United (2-2), după ce a condus cu 2-0 încă din minutul 10. Pentru cei care au mizat pe victoria lui Arsenal pariul a fost câștigat încă din acel minut 10 prin promoția Betano Avantaj. Manchester City a câștigat fără probleme contra penultimei clasate Leicester, cu 3-1, meci în care Erling Haaland a reușit o dublă egalând recordul de goluri marcate în formatul cu 38 de etape din Premier League. Norvegianul are 32 de goluri și mai are nevoie de trei reușite pentru a-i depăși pe Andy Cole (1993/94) și Alan Shearer (1994/95) în ierarhia maratorilor din toate timpurile în Premier League.

Bundesliga

Diferența de două puncte între primele două clasate din Bundesliga a rămas nemodificată și după etapa a 28-a. Una în care Bayern Munchen a fost ținută în șah pe teren propriu de Hoffenheim (1-1), în timp ce Borussia Dortmund a scăpat printre degete victoria la Stuttgart (3-3). Dortmund a condus cu 2-0 în minutul 33 și a avut 3-2 după golul lui Reyna din minutul 90. Katompa Mvumpa din RD Congo a adus egalarea pentru Stuttgart în minutele de prelungire.

Serie A

Liderul Napoli ajunge la al doilea meci consecutiv fără victorie pe teren propriu, după 0-0 cu Verona, în etapa a 30-a. Echipa lui Luciano Spalletti păstrează un avans considerabil în fruntea clasamentului, având 14 puncte în fața lui Lazio, echipă care a câștigat în deplasare cu Spezia (3-0). Egalul dintre Bologna și AC Milan (1-1), dar mai ales victoria obținută de Monza pe San Siro în fața Interului (1-0) au fost marile surprize ale rundei din Italia. La capitolul surpriză poate fi încadrată și victoria obținută de Sassuolo pe teren propriu cu Juventus (1-0). Bătrâna Doamnă rămâne pe locul șapte în clasament, la patru puncte locurile care permit prezența în cupele europene sezonul următor.

La Liga

FC Barcelona, echipa aflată autoritar la conducerea clasamentului, a pierdut două puncte în deplasarea de la Getafe (0-0). Pentru Barcelona este a doua remiză consecutivă în campionat. Real Madrid s-a impus la Cadiz, cu 2-0, și se apropie la 11 puncte de rivala istorică în ierarhia din La Liga, cu nouă etape rămase până la finalul sezonului. În subsolul clasamentului, Valencia și Espanyol au pierdut din nou și mai fac un pas spre căderea în ”Segunda”.

Ligue 1

PSG și-a consolidat prima poziție în Hexagon, după victoria concludentă obținută pe teren propriu cu Lens, a doua clasată înaintea etapei a 31-a. Campioana Franței din sezonul precedent s-a impus, cu 3-1, prin golurile lui Mbappe, Vitinha și Messi, soarta celor trei puncte fiind stabilită încă dinaintea pauzei. PSG are opt puncte avans față de Marseille, echipă care a urcat pe doi după 3-1 pe teren propriu cu Troyes.