BETANO.com, unul dintre cei mai dinamici operatori europeni de pariuri sportive și cazinou online, desemnat cea mai bună platformă mobilă la EGR Awards 2019 și Federația Română de Automobilism Sportiv (FRAS) anunță oficial parteneriatul pentru Campionatul Național de Raliuri, cea mai importantă competiție de sporturi de motor din România. Astfel, ediția 2020 a competiției devine Campionatul Național de Raliuri BETANO.
Parteneriatul cu FRAS face parte din strategia BETANO.com de a susține industria sportivă din România și reprezintă prima inițiativă a brandului de sponsorizare a sporturilor cu motor. Compania este implicată activ în sprijinul proiectelor și inițiativelor sportive atât din România – parteneriate cu cluburile de fotbal FCSB și Universitatea Craiova – cât și în alte țări în care operează, precum Grecia, Cipru, Germania și Portugalia.
Ediția 2020 a Campionatului Național de Raliuri BETANO va avea un total de nouă etape, noutatea sezonului fiind introducerea ca bonus a Raliului Bucovinei, după nu mai puțin de 30 de ani de pauză. Fiecare etapă va avea între 8 și 12 probe speciale, iar la start sunt așteptați aproape 400 de sportivi licențiați. Cele trei zile consecutive de raliuri se desfășoară pe o distanță de 150 km, pe macadam sau pe asfalt, în localități din jurul orașelor selectate. Începând cu acest an, BETANO.com va oferi câte un cec pentru fiecare câștigător per etapă, pentru piloții de raliu.
„Ne bucurăm să avem un rol activ pe piața sporturilor cu motor din România, în calitate de parteneri ai FRAS. Am descoperit în noul nostru partener implicare, dăruire și aliniere la valorile companiei noastre, astfel că privim cu încredere și entuziasm noul sezon al Campionatului. Această colaborare este o continuare firească a planului nostru strategic de a spori gradul de recunoaștere și de a sprijini adevărata performanță sportivă”, a declarat Dragoș Mîndreci, Country Manager BETANO România.
„Am lansat la sfârșitul anului 2019 o nouă strategie de vânzare a pachetelor de sponsorizare a Federației, prin separarea acestora pe discipline ale sportului auto. Mă bucur că una dintre cele mai spectaculoase și atractive probe sportive, Campionatul de Raliuri, are din 2020 un partener activ, vizibil și implicat. Sunt sigur că vom avea rezultate comune excelente și că valorile sportului nostru – curajul, viteza, încrederea, determinarea și siguranța – se vor regăsi și în valorile noului nostru partener, BETANO”, a declarat președintele FRAS, Norris Măgeanu.
Campionatul Național de Raliuri BETANO 2020, al cărui start a fost amânat din cauza situației actuale de pe teritoriul României, are un total de nouă etape: Raliul Bucovinei, Raliul Harghitei, Raliul Aradului, Raliul Argeșului, Raliul Sibiului, Raliul Moldovei, Raliul Iașului, Raliul Transilvaniei și Raliul Brașovului.
În sezonul anterior, 2019, peste 120 de echipaje au intrat în cursa pentru titlul de campion absolut în raliuri. Victoria i-a revenit clujeanului Simone Tempestini, care l-a avut copilot pe Sergiu Itu.
Despre BETANO.com
BETANO.com este parte a unuia dintre cei mai dinamici operatori europeni de jocuri de noroc online, care folosește cele mai noi tehnologii pentru a oferi o interfață prietenoasă membrilor și o experiență de pariuri și cazinou online completă. Platforma pune la dispoziția membrilor o gamă variată de activități de pariuri, precum pariuri sportive, pariuri sportive live, cazinou și cazinou live. Oferind servicii de înaltă calitate, precum asistență rapidă, tranzacții sigure și rapide, platforma BETANO este special gândită pentru a răspunde nevoilor membrilor săi și a le oferi o experiență online plăcută.
BETANO.com este parte a GML Interactive, o companie de jocuri de noroc online cu sediul în Malta, care operează legal în Grecia și Cipru sub brandul Stoiximan, iar în România, Germania și Portugalia, sub brandul internațional Betano.
Pentru mai multe detalii, vizitați: BETANO.com
Despre Federația Română de Automobilism Sportiv
Federația Română de Automobilism Sportiv (FRAS) este, conform Legii, singura federaţie naţională pentru sportul automobilistic recunoscută de Guvernul României, prin intermediul Ministerului Tineretului şi Sportului. În prezent, FRAS are sub egida sa un total de 18 campionate diferite cu un total de 120 de evenimente anual, 1400 de sportivi licențiați și 400 de arbitri. Anual, aproape jumătate de milion de spectatori asistă la evenimentele organizate sub steagul Federației Române de Automobilism Sportiv.