Turul secund de la Australian Open 2020 anunță o misiune facilă pentru Simona Halep. Cea mai bună jucătoare a României va da peste britanica Harriet Dart, jucătoare care, până la 23 de ani, nu a pătruns în prima sută mondială. Partida a fost programată joi dimineață, ora 10:00, pe cea mai mare arenă a complexului de la Antipozi și poate fi urmărită live video pe Betano!
Învingătoare după un prim set greu, 7-6, și o manșă secundă lejeră, 6-1, cu Jennifer Brady, Simona s-a calificat pentru a șasea oară în carieră în manșa a doua a Openului Vesel. Iar joi va deschide sesiunea de seară de pe Rod Laver Arena cu un meci în fața unei adversare care a câștigat, deja, patru partide la Aussie Open 2020.
Cine e Harriet Dart, adversara Simonei în turul al doilea
A treia jucătoare a Angliei în clasamentul WTA (locul 173 WTA, după Johanna Konta și Heather Watson), Harriet Dart s-a născut la Londra, pe 28 iulie 1996, iar cariera sa în tenisul profesionist nu se poate compara cu cea a Simonei Halep. Harriet a ajuns cel mai sus pe locul 121 WTA, în ianuarie 2019, iar cea mai mare performanță a venit în proba de dublu mixt. În 2019, ea a atins faza semifinalelor alături de Jay Clarke.
Cum s-au schimbat cotele la câștigarea trofeului după primele meciuri. Ce șanse are Simona
Dacă Simona se laudă cu titluri de Grand Slam la Roland Garros și Wimbledon, Harriet are doar trei victorii pe tablourile principale ale turneelor de Grand Slam. Două au venit la Wimbledon 2019, iar a treia la Aussie Open 2020, contra japonezei Misaki Doi, după alte trei succese obținute în calificări. Anul trecut, Dart a trecut de faza calificărilor, dar șocul tabloului principal s-a dovedit prea puternic și a încasat un 6-0, 6-0 de la Maria Șarapova.
Ce ar urma pentru Simona
Trimisă de organizatori să joace la aceeași oră la care a făcut-o și contra lui Jennifer Brady, Simona a ajuns la borna 20 de victorii de-a lungul carierei la Australian Open, iar singurul semn de întrebare e legat de durerile pe care le resimte la încheietură după o căzătură în timpul meciului din primul tur.
Un eventual succes contra lui Dart ar însemna a șasea prezență în turul III la Australian Open și a treia consecutivă și ar pune-o pe jucătoarea din Constanța în fața unui meci cu Danielle Rose Collins (SUA, cap de serie 26) sau Iulia Putințeva, reprezentanta Kazahstanului aflată pe locul 38 al clasamentului WTA. Cele două se vor înfrunta departe de tumultul de pe Rod Laver Arena, pe Terenul 15, duelul lor fiind programat să închidă ziua a patra a Marelui Șlem de la Antipozi.
Alte meciuri tari în ziua a patra a tabloului feminin:
CiCi Bellis – Karolina Muchova (ora 02:00)
Belinda Bencic – Jelena Ostapenko (ora 02:00)
Garbine Muguruza – Ajla Tomljanovic (ora 02:00)
Svetlana Kuznețova – Camila Giorgi (ora 06:00)