Adrian Petre, atacantul de 20 ani vândut de UTA în Danemarca, a reușit primul său hattrick pentru Esbjerg. Dublă a lui Keșeru în Bulgaria, care ajunge la 18 goluri în campionatul actual. VIDEO cu golurile înscrise de Nicolae Stanciu în Cehia și Cosmin Matei în Croația.
Urmașul lui Dennis Man înscrie de trei ori în Danemarca
După vânzarea lui Dennis Man la FCSB, un alt tânăr atacant apărea în echipa UTA-ei Arad: Adrian Petre. Mult mai înalt și folosit în centrul liniei ofensive, Petre a fost al doilea în topul golgheterilor din liga secundă anul trecut, cu 28 goluri în 29 meciuri. Internaționalul de tineret a fost transferat la Esbjerg pentru 500.000 €, devenind cel mai scump jucător vândut vreodată de UTA. Petre a început ca titular în liga a doua daneză, însă după o perioadă mai slabă a fost trecut pe banca de rezerve. Revenit ieri în primul 11, românul a marcat un hattrick în meciul de acasă cu Nykobing, încheiat 5-2. Adrian Petre are 9 goluri și 2 assisturi în 15 partide jucate în acest sezon iar Esbjerg e pe locul 4, la 3 puncte de primul loc și la unul de barajul pentru promovare. Adrian Petre e o prezență constantă în lotul naționalei de tineret și va juca în meciurile decisive din septembrie, cu Portugalia și Bosnia, când George Pușcaș va fi suspendat.
Bulgaria: două goluri Keșeru, unul Sergiu Buș
În prima etapă a playoff-ului din Bulgaria, Claudiu Keșeru a marcat de două ori iar Sergiu Buș odată. Keșeru, integralist, a deschis scorul din penalty înainte de pauză și și-a trecut din nou numele pe tabelă în minutul 71, pentru a ajunge la 18 reușite în acest sezon. Ludogoreț a trecut cu 5-0 de Vereya, iar pentru Keșeru nu e prima dublă împotriva lor: a reușit-o și în sezonul regulat, în august, într-o victorie cu 3-1. Într-un alt meci din playoff, Levski – Beroe 1-2, Sergiu Buș a marcat singurul gol al gazdelor, al șaptelea al său. La oaspeți, Negruț a intrat pe teren la pauză.
VIDEO: Încă un gol al lui Stanciu la Sparta Praga
Stanciu și-a revenit după perioada de la Anderlecht și e cel mai bun jucător de la Sparta. Mijlocașul ofensiv a punctat din nou, a patra oară în 6 apariții, în egalul de la Teplice (1-1). Florin Niță a fost integralist, în timp ce Vătăjelu nu a făcut parte din lot. Sparta are 5 egaluri consecutive în campionat și riscă să piardă locurile europene, fiind la 4 puncte în spate. Etapa viitoare va juca acasă, cu Dukla Praga.
VIDEO: Gol excepțional al lui Cosmin Matei
Fostul dinamovist joacă din iarnă în Croația, la Istra, și are deja 2 goluri în 5 partide. Matei a deschis scorul după 21 minute în ultimul meci, finalizând excelent o fază pornită chiar de el. Istra a pierdut cu 2-1 la Rudes, ultima clasată, și e pe locul 8 din 10, la 3 puncte peste linie. Tot în Croația, dar în liga secundă, Victoraș Astafei a înscris al treilea gol în 5 meciuri pentru Gorica, din penalty.
Chiricheș revine după accidentare, Napoli se împiedică
Revenire cu ghinion a căpitanului naționalei, după două luni în care a fost accidentat. Chiricheș a văzut de pe banca de rezerve egalul lui Napoli de pe terenul lui Sassuolo, în urma căruia echipa sa a ajuns la 4 puncte în spatele lui Juventus. Următorul meci va fi duminică, acasă, cu Chievo.
Rusia: gol și eliminare Bicfalvi, autogol Nedelcearu
Doar trei din cei 6 români din Rusia au evoluat în weekend. Cel mai mult s-a văzut Eric Bicfalvi, în Ural – Rubin 1-1. Mijlocașul a adus egalarea pentru gazde în minutul 73 dar nu a terminat meciul pe teren, fiind eliminat după două galbene un sfert de oră mai târziu. La Rubin, Gabriel Enache a fost integralist. În Ufa – Zenit 1-2, Ionuț Nedelcearu a înscris în propria poartă golul secund.