Zi de luni cu puține evenimnte. Kayserispor va juca împotriva lui Fenerbahce, după ce în tur a fost 3-3. ACS Poli Timișoara și Sepsi Sfântu Gheorghe vor să se distanțeze de retrogradare. În Belgia, Ladislau Boloni începe playout-ul iar Brugge poate lua avans în playoff.
Turul dintre echipa lui Șumudică și Fenerbahce a fost un adevărat thriller. Kayserispor a deschis scorul, Fener a marcat de trei ori în 20 minute însă scorul final a fost stabilit în minutul 95, 3-3. Dacă atunci ambele echipe încă erau aproape de primul loc, șansele la titlu acum sunt inexistente pentru gazde și mici pentru Fener. Kayseri are doar 3 victorii după 9 meciuri jucate în 2018, fiind pe poziția a șasea – poate urca pe 5 cu o victorie azi. Oaspeții sunt pe 4, la 9 puncte în spatele liderului. La formația lui Șumudică nu vor juca Silviu Lung și Cristi Săpunaru, ambii suspendați.
Două victorii consecutive au dus-o pe Betis foarte aproape de cupele europene. Dacă învinge și azi, fostul club al lui Alin Toșca urcă pe locul 6, de Europa League, depășindu-și rivala locală FC Sevilla. Getafe are aceeași miză – apropierea de top 6, distanța fiind acum de 7 puncte. Acum două etape au pierdut primul meci pe propriul teren după 10 etape. Acesta e, probabil, motivul pentru care Getafe este cel mai popular pariu al zilei pe site-ul Betano. Meciul de azi din La Liga are cote cu marjă 0%! Cota gazdelor e de 2.14, iar a lui Betis de 3.95.
Live streaming pentru campionatul Belgiei. Antwerp – Oostende la 15:30 și Brugge – Genk la 19:30!
Ladislau Boloni a ratat playoff-ul în ultima etapă, însă meciurile nu sunt fără miză. Locul 1 în playout-ul belgian duce la un mini-turneu pentru Europa League, iar Antwerp are motive să tragă tare în fața unor adversari inferiori. Partidele cu Oostende în sezonul regulat au fost diametral opuse: cea din deplasare a văzut 7 goluri (victorie cu 4-3 a lui Antwerp), cea de acasă a fost o remiză albă. În playoff, Brugge a rămas cu un avans de 6 puncte după înjumătățirea punctelor și îl poate mări la 9 diseară. Genk, adversarul de azi, e singura echipă care nu a pierdut niciun meci cu Brugge în sezonul regulat!
Liga 1 Betano: ACS Poli Timișoara – Sepsi Sfântu Gheorghe, 20:45. Statistici!
Fără victorie în 2018, bănățenii au ajuns pe locul de baraj pe care au încheiat sezonul trecut. Sepsi a devenit lanterna roșie după ce Juventus București și Gaz Metan Mediaș au câștigat în această etapă. Ultimul joc al etapei din Liga 1 Betano este extrem de important pentru evitarea retrogradării. Află toate statisiticile înainte de meci în link-ul de mai sus!