Clubul FC Barcelona a anunțat marți seară noul acord financiar cu sponsorul principal de pe tricou, compania aeriană Qatar. Acordul a dezamăgit ca valoare și este sub cifrele unor cluburi precum Manchester United, Chelsea, Bayern sau Arsenal. Catalanii au pierdut bătălia tricourilor.
Tricoul Barcelonei era cunoscut drept „cel mai scump din lume”. Dar această denumire pare să fi apus, rămânând doar cu un renume ce nu se mai regăsește în cifre.
Sponsorul principal de pe tricoul catalanilor, linia aeriană Qatar, va oferi 35 de milioane de euro, în baza unui contract semnat pentru doar un singur sezon – 2016/2017.
Cifrele reale arată o discrepanță majoră față de promisiuni. Președintele clubului anunțase în campania electorală că va închide un acord de 65 de milioane de euro pe sezon, pentru trei sezoane. Ținta era 240 de milioane de euro pentru patru sezoane.
„Au fost promise 65 de milioane. S-au adus cu 30 mai puțin. Iată dimesiunea dezastrului”, a scris miercuri ziarul spaniol de sport As.
Manchester United are cel mai scump tricou
Cele 35 de milioane pe care Barcelona le primește de la Qatar pot părea o afacere bună privind din România, dar nu este așa și pentru țările cu fotbal dezvoltat.
Manchester United primește 98 de milioane de euro pe sezon de la sponsorul principal de pe echipament: 70 de la Chevrolet pe tricoul de joc și 28 de milioane de la compania energetică EON pentru cel de antrenament.
Chelsea încasează 65 de milioane, Bayern 50, iar Arsenal 40.
Presa din Spania scrie că Barcelona ar putea cădea în acest clasament sub Real Madrid, care își va reînnoi curând contractul semnat în anul 2013 cu cei de la Fly Emirates.
Pariază aici pe Fotbalul spaniol